Mistrețul ce spărgea aerul nobil pe nesimțite
Recunoscător-firavă amintirea lui s-o poarte
Triumfător că nu făcea asta din frica de moarte
El parcă voia întrecerile noastre ofilite

Dar el vedeta ce înspăimânta în a lui cale
Nu se însera, consumam lumina, făceam focul zeu
Vrând să ne păzim locul de hoți, noi ne credeam în mereu
El probabil ieșise la zbenguială pe cărare

Focul e-un semn de pază pentru frica cui nu va veni
Mistrețule tu furi puțin nu-mi pasă de prădezi căderi
Prietene te pot răsplăti pe tine cu beri
Trebuie spus și tatei și va fi dator numai cinsteli