poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-09-07 | |
eu te fluieram în continuare pe uliţă
şi doar ca să nu se întrerupă rima tu mă mai aşteptai înfrigurată la portiţă trupurile noastre înlănţuite experimentaseră cam de multişor orgasmul se dusese dracului inocenţa şi roşaţa din obraji arar mă mai priveai galeş dar ne bucuram şi ne sărutam sincer convinşi că ce ni se întâmpla era fericirea cu inconştienţă ne-am bălăcit o vreme în ea până ne-am cam obişnuit de parcă iubirea aia ni se cuvenea precum regatul primului fecior de rege nu ne-o şopteam la ureche dar aşa de la o vreme te-am simţit că parcă îţi mai doreai şi altceva cum năravu-ţi din fire e fără lecuire ispititoare evă te-ai travestit muză parşivă şi fără să bag de seamă te jucai cu mintea mea să te pice cu ceară nu te-ai fi aplecat către filosofie dintotdeauna te-a obsedat doar traista ciobanului nici acum habar nu ai despre socrate dar femeie deşteaptă în loc de prostituţie practicai un soi de maieutică să o scurtez o puneai să-ţi facă declaraţii în rime nu te deranja că ieşau cam scheoape ori deocheate şi vorbele tale erau cu mare grijă macheate numai după nodurile în gât îţi ghiceam sinceritatea aşa neauzit trebuie să mi se fi insinuat în inimă odată cu dorul de tine şi vocea ta aveam nevoie ca de un drog să te ascult şi m-am trezit că ai ajuns stăpână pe sufletul meu cu timpul falsul din glas sigur m-a marcat de aia acum exersez versul alb şi lirica epică duios mă înfăşiai în părul tău bălai şi numai tu ştii prin ce tehnică ori magie îmi inspirai ideile îmi cenzurai trăirile spre a-mi stârni emoţii mai ales în amurg din care vampir nesăţios îţi hrăneai aşteptările ca un vis noapte de noapte mă bântuiai voiai să ajungi ideea absolută insomnia mea perfectă mă rog ca să rămânem totuşi în damful romantic stoluri de cocori s-au dus anii a venit toamna te privesc şi mă duce gândul la cântăreaţa cheală mi-am lăsat barbă de teamă să nu se vadă cât sunt de ştirb ce vremuri dumnezeu e mort ar zice nietzsche doi bătrânei zgribulind într-o logodnă a tăcerii uitaţi de lume lângă far se lasă duşi de val spre nicăieri ori poate spre nirvana ca pe un solfegiu funerar ascultă vântul arpegiind înţelepciunea lui pe vocea ei un soi de agonie spre o altă întrupare în niciun caz pereche doar un singur suflet câtă splendoare câtă durere cât sublim printr-o estetică a frumosului într-o transcendere încet încet el se stingea scăldat în mare ca un apus de soare iar ea gâtuită de gelozie ca şi cum invoca un blestem cu ultimele puteri urlând îl recita divin dar stai poate e mai potrivit totuşi spectrul prozaic de aceea am să propun o altă încheiere el poet şi ea actriţă zâmbind complice tainic sub neclarul mincinos al răsăritului de lună pentru prima oară gândesc timid la unison aşa a vrut cu noi providenţa ne-a trimis aicea goi şi goi ne-a fost cel mai bine viaţa ne fu aşa cum fu un minunat orgasm... adio dragă de mă vrei te aştept nu în neant ci în extaz
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate