răul s-a dus în seara aceea la culcare ușor amețit și îngândurat

se plimba pe o stradă îngustă când nimeni i-a șoptit: du-te acasă. ai să te pui, în stânga, sub coasta poetului tău, și un cântec îl vei îndemna să cânte

orgoliul și ura, mânia și frica, egoismul, nebunia și gelozia, invidia și răzbunarea… vor fi prinse în horă, cu ele, și-ale poetului minți

te îmbracă cu ele, te pune pe-un ciob, fii în vecie poetului drog

cuvintele acelea răsunau în rău fără ecou, ca un cântec repetat pe un disc zgâriat; era prima oară când se gândea că-i atât de bine fără conștiință

a dus la îndeplinire planul și de atunci poetul acela a devenit un iubitor de cuvinte

ce-l inspira, doar răul ar ști să ne spună