poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-16 | |
Când eram copil mă așezam pe vine să ochesc ghioceii de la vecina Sanda și eram invidioasă că la ea înfloreau mai devreme ca la mine, sau mă minunam că la noi în curte înflorea ventrilica prin mii de ochișori albaștri ca seninul încă din februarie, împânzind toate colțurile. Bunica Lili credea că toate au un rost și că dacă Dumnezeu dă rost de floare sau buruiană de un fel anume în curtea unui om, înseamnă că acela duce lipsă de acel lucru pentru care buruiana este leac și, dacă florile se deschid mereu mult mai devreme decât timpul lor, atunci înseamnă precis că omul acelea suferă sau e bătrân și obosit. Floarea e oglinda inimii, zicea ea, unde vezi că ies la lumină florile devreme e că acolo stă o femeie cu boală sau cu tristețe. Alteori floarea e rușinea omului, zicea ea, dar ești prea mică să știi. Unde-i omul rău sau singur, Dumnezeu lasă florile să îi aline viața, unde lipsește ceva – banii sau prietenii sau sănătatea – Dumnezeu crește buruieni tămăduitoare. Fiindcă, spunea ea, noi totuna suntem cu pământul și Dumnezeu e mare și nu ne lasă singuri cu nevoia noastră, găsim în curte ceea ce ne lipsește în casă. Tot așa cum după coasă iarba crește apoi mai deasă și mai iute – toate au rostul lor, de unde iei ceva, iese aceea în alt loc. Spuneam eu în glumă că poate, dacă îmi crește un cucui, atunci vom avea recoltă mai bogată de castraveți și părădăici.
Cu moșul s-a întâmplat la fel. În ultimii doi - trei ani, înainte să moară, devenise morocănos și suferea greu singurătatea. Alteori însă se lumina de veselie și era rumen ca mărul cu pielița vârstată. Alteori se întorcea cu spatele și se apleca să își sufle nasul, dar de fapt erau lacrimi. Ședea la portiță către ungheț ore în șir, dar nimeni nu trecea pe acolo. Bani avea puțini, prieteni aproape deloc. Ceea ce i-a minunat pe toți a fost că toate au început să rodească din greu – merii erau așa de încărcați, încât trebuiau sprijiniți cu prăjini groase, ba chiar bătrânul a făcut o sperietoare, de parcă simțea că i se apropie ceasul și voia să o lase în locul lui. Prunii și perii au rodit chiar dacă în trecut nu avuseseră defel fructe, daliile și crăițele au izbucnit în culori vesele prin sute de boboci grei, iarba și trifoiul s-au înălțat acoperind ferestrele pivniței. Greieri peste tot, după toate că odinioară nu erau deloc. Mai rău chiar, pe ulicioara noastră ne-au năpădit păianjenii-viespe, nu se știe de ce. O fi avut și bunicul vreo meteahnă... Îmi aminteam de un bătrân de demult care spunea că tinerii nu știu să își respecte bătrânii și că e o vorbă – cine nu are bătrâni să și-i cumpere. Mi se părea incredibil că unii oameni nu înțeleg nimic din acestea, în timp ce bătrânii veghează, cu trupul și sufletul lor, la sănătatea și îndestularea tinerilor, ba mai sunt și capete luminate de înțelepciune – de ce oare sunt toți așa de grăbiți să îi alunge și să se înhame ei la mai greu? M-am aflat astfel singură cu amintirile mele în ograda bunicii Lili, ca într-un alt Macondo și m-am trezit într-un târziu cu ochii umezi, privind tresărirea albastră și mică a florilor de ventrilică – sau veronică după numele științific. Albastră și senină ca adevărul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate