Ascultă, G. P., ce tot o dai cotită prin bălării, tu nu știi c-a secat izvorul poeziei? Da, a secat, și la Secăciunea Sa fac pelerinaje tot felul de poezaci alchimiști. Tu mai lipseai, Pașadinule, să faci numărătoarea inversă: 3, 2, 1, și-apoi să restartezi poezia.

Uneori, știi și tu, bați mingea de unul singur pe maidanul poeziei, cu spectatori muți (nu de admirație, desigur, nu de admirație). Te mai cheamă câte unul la o miuță, dar tu, de-al naibii, refuzi aproape mereu. Dacă îți dezumflă vreunul mingea și n-o să mai poți da pase în gol?! Ce-i drept, mai asiști la câte un meci de-al lor și, în funcție de situație, te amuzi când unul dă pe lângă minge, te întristezi când altul, în loc să paseze, nimerește tibia adversarului. Că așa e și în poezie, și pe stadion, și în viață: ne asumăm ceea ce scriem, ceea ce jucăm, ceea ce iubim, ceea ce ignorăm etc., având uneori așteptări prea mari, alteori neașteptând nimic. Primim încurajări (Hai G. P., se poate, vezi că se poate?!), ironii (Mișcă mai repede, omule, că se usucă iarba sub tine!), dezaprobări (Băi, nu se poate, asta-i poezeală de-aia de grădi!) și... în fine.

Tu citești mult, dar nu ești suficient de atent la cei care dau ora exactă a poeziei. Asimilezi, dar ți-e teamă să nu dai fie în diabet, fie în parodie sau în altă fandacsie, încât, involuntar, treci pe dezasimilație. Cred că mai mult contează, nu numai pentru tine, istoria personală, care include nu doar simpla perindare prin timp, ci și ceea ce duci în spate din genealogie, din cultură, din lumea reală sau inventată. Și, se știe, în viață ai multe de dus. Doar celor fără memorie nu le pasă de unde vin și unde se duc.

De-aceea, G. P., n-o tot da cotită prin bălării, izvorul e-n tine, trebuie să-i dai libertatea să se reverse. Nu contează că, în timp, se va uni cu alte izvoare, iar, în final, totul va deveni un ocean textual, unde peștii vor ști, fără a greși, ce să aleagă.