jumătate din mine ar fi vrut să mai stai,
jumătate, să păstrezi dorința ascunsă oricărei femei,
de parcă ai aștepta la o poartă ce nu apără nimic
mai mult decât un șanț cu hârtii și cutii peste care
păsări neobișnuite cu oameni
își întind gâtul, să vadă ce dramă se întâmplă
când ziua și noaptea mănâncă una din cealaltă.

am găsit un mușuroi de furnici roșii
și-am râs în sinea mea:
ce s-a modernizat Dumnezeu,
nu văd nici îngeri, nici sabia înflăcărată!

viața lui Petrică a fost un șuier scurt,
cât îi trebuise lunii să-și caute roșul.
Nela mi-a zis cu un glas ce făcea numărul anilor să pară mai mulți:
intră la el și ține-l de vorbă,
un ceas, o cină de taină, măcar o lumină!

i-am luat capul în mâini,
mi-am dat seama că vom muri amândoi,
pe-ntuneric, i-am găsit palma cu ultimele celule
întregi,
i-am strâns degetele și-am lăsat lumânarea să ardă
din ce aveam pus deoparte.

oameni
dispăreau și apăreau într-o succesiunea cețoasă și tandră,
eram noi în diferite ipostaze și timpuri din care
fumul se-mprăștia dezlânat
de aceleași vibrații,
amintirile se întorceau de la ușă,
ale lui treceau prin tavan.

cineva mi-a aruncat o monedă cu chipul iubirii,
am plătit rușinat că nu schimbasem nimic
din indiferența divină față de moarte.