Atât de permisivă este realitatea poetică a lumii virtuale în care ni se propune să trăim liric, încât aici, spre a face distincția între ceea ce se dorește a fi poetic și a fi inspirat și autentic este foarte greu de precizat.
Acest fapt este rezultatul concret al multitudinii de posibilități pe care îl oferă mediul online ca alternativă formulării materiei limbajului.
Din cauza acestui fapt, universalitatea posibilităților de comunicare pe care acest mediu o realizează, detronează atât ideea de autoritate cât și pe aceea de capacitate decizională și, totodată, pe cea de asumare a responsabilităților care pot hotărî cât și cum ceva sau cineva este sau poate deveni, comporta, reprezenta și manifesta dimensiuni, atribute și argumente cu ajutorul cărora să se justifice ca fiind, să-și asume poziția, starea și, în general, dar nu în cele din urmă, atitudinea de a fi, de a se exprima, de a transmite o compoziție cu caracter liric.
A fi poetic, așadar, în lumea virtuală, este rezultat al unei complexe lipse de asumare a limbajului. Oricine își asumă ceea ce transmite aici, prin rostire alcătuiește forma unei exprimări ce combină sunete care edifică cuvinte ca definiții din a căror împletire transmite mesaje de dincolo de perisabilitatea propriei prezențe.
De aceea, orizonturile lirice ale mediului online nu pot fi cuprinse sau definite, în nici un fel, ca fiind garanții ale unei realități lirice a manifestărilor poetice. Poeticul acestei lumi virtuale este, de fapt, un abis, un paradox al continuumului pierdut într-un presupus adânc liric ale cărui necuprins se constituie într-un alt fel de viitoare încă nedigerabile argumente lirice.