nu puteai, Iordache, să te piepteni
înainte de-a-ţi pune sacoul?
e negru şi păru-i albit,
întoarce-te să te perii...

nu ÅŸtiu unde aveau de dus
dar ştiu că în creştet
lui tata i se rărea părul...

asta-i, Anică, lăsat de la Domnul ca
ochiul ascuns în cap să-l poată privi şi,
na, până la urmă poate e vremea
să năpârlească şi lupul bătrân
că acuma e câine. şi râse. ea îl ghionti.
aveau vorbele lor...

şi vezi, se răţoi, mergi şi tu mai ţapăn
nu aplecat că mă faci de râs...
lasă, tu, pământul mă cheamă să îl privesc
că-n el voi sta ţapăn tot timpul...
puşche pe limba ta, îi zicea oţărâtă...

zâmbeşte şters tata
privindu-mă din oglindă...