poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 932 .



Întuneric pentru îngeri
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mircea2005 ]

2022-09-19  |     | 



Îngerii sunt ființe vii care umplu deplin spațiul acolo unde se manifestă ca prezență. A fi viu asemenea unui înger nu înseamnă însă că prezența angelică ca act al existenței trebuie să umple spațiul fenomenului și evenimentului manifestat ca stare de prezență. Îngerii, ca atare, deși sunt prin definiție atotprezenți, pentru că existența lor umple definitiv orizonturile timpului și spațiului, nu înseamnă că sunt singurele ființe pe care le cunoaștem imaginativ ca întreg al unui sine. De fapt, îngerii devin un întreg doar în relație cu ceea ce îi receptează ca stare exterioară, ca existență altruistă, ca prezență a neprezenței. Cu toate acestea, deși sunt atotprezenți, îngerii ies tocmai prin prezența lor din cadrul tuturor receptărilor de orice fel.
Îngerii sunt pietre. Colțuroși. Solizi. Informi. Duri. Extrem de fierbinți sau extraordinar de reci. Mai mult de cât putem noi percepe sau imagina. La fel de luminoși pe cât de întunecați. Compoziția lor este total distinctă de orice materie, idee, orizont sau prezență pe care ni le putem închipui.
Cărările ascunse de prin păduri sau cu adâncul temerilor care răsar din întunericul pântecelor în care ne risipim spre a ne naște, sunt numai câteva caracteristici ale îngerilor. Sunt răsăriturile de lumini ale Lunii care umple cu umbre ochii care o privesc. Sunt Lumina soarelui reflectată de oglinda mată a unui cer care generează umbre numai atunci când este cuprins de întuneric.
De aceea, atunci când mor, și o fac perpetuu, îngerii trebuie înmormântați frumos. Să nu se supere. Trecerea lor din eternitatea umană în eternitate de necuprins trebuie să fie săvârșită în cadrul unui ritual a cărui structură să exprime spațiul natural al formei umane. Altfel îngerii nu mor definitiv. Adevărata moarte se desăvârșește numai în formă umană. Ceea ce depășește orizonturile chipului și simțurilor umane nu poate fi asimilat muririi. Îngerii mor dobândind forma și chipul ființei umane. În afara acestei reprezentări constrângătoare sunt nesfârșiți.
Nesfârșirea lor însă ia naștere din forme după cum formele exprimă distanțele, adâncurile, verticalitatea, orizontul, depărtarea, apropierea, frumusețea, urâtul, întregul, nimicul și toate contradicțiile ca linii cu ajutorul cărora sunt exprimate trăirile umane ca spații arhitecturale în scopul îmbogățirii existenței ca experiență.
Ludicul umbrelor și luminilor care tușează toate aceste dimensiuni prin care umanul își exprimă existența ca prezență din lipsa prezenței, ca stare divină în risipire și ca devenire din neființă, justifică temerile care generează regulile. Nici un fel de regulă însă nu ar fi posibilă dacă omul, ca ființă creată, nu ar crea la rândul său. toate coșmarurile ființei se nasc din capacitatea creatoare a omului. Cu cât visează mai mult, cu atât mai mul se înfricoșează. Temerile însă nu îl opresc din a construi, deși știe că toate construcțiile pe care le zidește sunt zidite din colțuri în ale căror umbre se ascund coșmaruri pe care, cu cât mai mult va dori să le zidească în arhitecturi tot mai frumoase, tocmai esteticul acestora va purta în structura lor arhitecturală sâmburele din care vor crește alți codri de umbre.
În adâncul fiecărei case pe care am construit-o, în întunericul colțurilor ei întunecate, așteaptă cele mai sumbre experiențe ale vieții noastre spre a ne bântui. Dincolo de zidurile ei am îngropat ceva drag. Umbra a ceea ce am iubit se ridică din pământ, trece prin ziduri și privește în noi. Deși întotdeauna ne urmărește în ascuns, din spate, o vedem ca și cum ne-am uita pe fereastră. Imaginația ne-o prezintă hâdă, diformă, agresivă, putredă, veche, deși inima ne spune că e ceea ce am iubit și nu trebuie să ne fie teamă. Întunericul care sălășluiește în adâncul colțurilor casei rânjește ironic și amenințător și ne dezvălui imagini pe care, oricât de puternică ar fi iubirea și conștientizarea ei, amintirile le transformă în temeri profunde, născătoare de orizonturi. De aceea îngerii buni au forme umane, iar îngerii răi sunt diformități ale umanului. De fapt îngerii nu au nimic uman. Ei sunt pietre, stele căzătoare, străluciri de lumini în umbre, amintiri nedesăvârșite, forme mereu inedite ale existenței pe care noi, oameni, avem să le descoperim închipuindu-ne temeri ale întunericului care se lasă cuprinsă de lumină pentru ca umbrele să devină expresii ale existenței. Noi locuim în umbră. Faptul că umbra dobândește forme datorită lumii relevă că tindem spre lumină. Dacă am locui în lumină am fi îngeri care nu doresc să dobândească nici un fel de formă. Îngerii sunt toate cele pe care le-a creat Dumnezeu ca fiind eterne. Sunt lumină. Noi suntem umbrele acestei lumini. Nu putem exista decât între liniile pe care lumina lor o întinde prin creație. În îngeri nu este nimic uman. Cu toate acestea, ca umbră a luminii, omul adaugă îngerilor ceea ce lor le lipsește: forma. Forma ca expresie a întunericului care crește ca exprimare a prezenței întunericului pe care lumina o pune în evidență tocmai pentru că nu face parte din materia ei. Forma, ca expresie a întunericului, devine astfel și expresia luminii și, prin urmare și expresie a existenței îngerești.
Între forma lipsită de esență a luminii și forma esențială a întunericului datorată prezenței luminii, lumina se adaugă prezenței întunericului ca orizont indefinit în care marginile, deși vizibile, rămân de neatins.
Tensiunea creată de formă ca expresie a relației dintre lumină și întuneric explică modul în care adâncul luminii ca nesfârșire a întunericului naște în spațiile intime în care omul locuiește și pe care le consideră locus vivendi pentru că este ziditorul lor, hăuri de necuprins generatoare de temeri și fiori care motivează omul să părăsească pântecul din care s-a născut spre a zidi o lume nouă pentru a oferi întuneric îngerilor din el.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!