poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-07-27 | |
În spațiul aerian distanțele comportă dimensiuni pe care cuvintele, pentru a-l exprima, ar trebui reinventate, deoarece nu există metafore pe care limba să le poată construi pentru a nara modul în care omul își părăsește cuibul din dorința de a ajunge în orizonturi de neimaginat și de a reveni în cuibul din care a plecat din orizonturile imaginate pe care l-a atins.
Împletirea unui text alcătuit din idei, rațiuni și expresii este o deltă de cuvinte prin care omul din înaltul munților își revarsă în adâncul mărilor, plutind, apele cerului ce îi sfărâmă trupul risipindu-i-l din pietrificate scăderi spre a-l înălța ca aburi de-a lungul curgerilor cărora, din plutirea risipirii, își devine proprie prezență a devenirii. Prin perpetuarea acestei dinamici își dăruie existență prezenței care îi alcătuiește carne nesfârșirii și sensul ființării. Relaționarea dintre aripă și trup ce cucerește distanțele oferindu-le orizont din spațiile consumate prin zbatere. În-distanțarea, ca loc de regăsire, și în-devenirea, ca originare a oscilării între sine și ne-sine, devin aici forțele care strâng și desfac, împingând din ne-fiind în fiind spre a desface în adânc din căderi zborul care generează alte deveniri. Zvâcnirea vieții, țipătul ei, zboară din întuneric ca lumina germinată din pântecul visării. O singură vocală dă naștere nenumăratelor consoane care compun gândul ce devine sunet fără a fi articulat. Întregul acestei rostiri este întunericul ce nu poate fi spus menit să devină lumină. Este prezența unică a sensului prezenței dinspre a fi înspre a deveni. Exprimarea acestui gol care umple este zborul. Trupul dintre aripi fără de care căderea nu poate fi simțită ca înălțare. În plutirea lui toate devin, indiferent de direcția în care plutesc, pentru că plutesc spre a reveni în cuibul din care au plecat, rostirea care conferă sens.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate