poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-27 | |
Învierea are nevoie de pământ în care să se îngroape precum se topește în mare picătura apei din cer sau în miros parfumul și în întuneric lumina.
Din punct de vedere fizic lumina este rezultatul căldurii pe care îl emană corpurile materiale în culori cu ajutorul cărora ochiul omenesc vede formele orizontului lor. Deplasarea luminii dinspre aceste orizonturi în spațiul vederii conferă sens și rațiuni materiei. Omul este pus în lumină fără a face diferențierea între nuanțele culorilor care alcătuiesc lumina, însă, în temeiul manifestărilor ei își descoperă axul în jurul căruia existența devine consum, stingere, uitare și îmbrățișare a absolutului ca fundament al devenirii eterne. Adam, cel dintâi din fiecare dintre noi, a numit pentru prima dată orizonturile cu privirea pe care lumina incipientă a începuturilor, culorile care o alcătuiau pe atunci, i s-au răsfrânt în vedere și l-au făcut să descopere materia și răceala ei întunecată care îi înghițea vederea. La început Întregul era vrăjit de ascuns. Adam trebuia să îl dezvrăjească, adică să îl elibereze de umbre, să îl pună în lumină pentru a-l atinge. Ori, atingerea orizonturilor lumii este imposibilă! De aceea, prin jelanie, încântând cele necunoscute, Adam a început să încânte, să dezvrăjească, să ritmeze în spații din sunete înalte și joase, orizonturile de care se lovea. Fiecare atingere a neatinsului năștea o rană. Fiecare rană era o durere care se putea sau nu vindeca. Fiecare suferință astfel născută definea spațiul pe care îl mai avea de parcurs până la următoarea durere. Și cânta. Cântând a învățat să rostească și rostind a rostuit orizontul iar orizontul care descoperea un alt orizont fugea și se ascundea mereu provocându-l să se rănească, să se tânguie, să vorbească în devenire… Nu glasul îl lipsea pe Adam de Dumnezeu, ci limba prin care Dumnezeu crea orizonturi. Oferindu-le numiri acestor orizonturi, Adam a învățat a vorbi, a grăi, a comunica, a relaționa. Limba este cea mai frumoasă cântare pe care Adam, cel dintâi din fiecare dintre noi, o vede în formele corpurilor care există pentru că își risipesc lumina din căldura, din focul și flăcările în care se risipesc ca vederi ce devin lipsindu-se de adâncul rece al întunericului. Înghițind-o deschizând ochii puțin câte puțin facem din ea, ca și Adam cel dintâi din fiecare dintre noi, un alt orizont. O altă vedere de care privirea nu se mai satură. Învierea!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate