poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-26 | |
mă bântuie imaginea bătrânului pescar ce sadic îndeasă pe cârlig râma mare şi roşă care se zbate zădarnic de-a proasta. îi mai rupe şi sfârcul cozii să simtă mirosul de sânge marea captură. aruncă. perfect, la loc potrivit. satisfăcut clămpăne din proteze. domol se aşează pe scăunel lăsând în voie să-i scape un pârţ. aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă, aruncă cu lansatorul momeală ca nadă. trecut îi e timpul de toacă dar e hotărât să nu se lase bătut până la ultima râmă...
pendula îmi spune că-i ora exactă. încep ştirile şi scot televizorul din priză. nu mai vreau să ştiu de nimeni şi de nimic... baia miroase a var proaspăt. albi sunt pereţii, tavanul, şi-n cada albă apa călâie prinde nuanţe de-albastru. în punga de tifon dublez cimbrişorul. trezit în mine animalul acvatic, întins leneveşte cu apa până la gât. cu ochii îmchişi, fără gând, ţărna protoplasmatică e uşoară, pluteşte... e caldă noaptea ca vara. îmi pun doar chiloţii pe mine. vreau să simt plenar răcoarea cearşafului alb cu miros de iasomie. Doamne, mulţumescu-ţi Ţie pentru starea asta de bine... ca într-un stup aud în tâmplă zumzet de gând. să scap vizualizez o magnolie ce-şi scutură petalele în boare de vânt. adorm pe cearşaf de petale şi intru în vis. acelaşi care se repetă rareori încă din copilărie. levitez. în vis ştiu că e vis şi-am prins şmecheria să zbor cum vreau eu. plutesc peste oraş. ochii miraţi mă privesc şi copiii mă arată cu degetul: mami, mami, uite un moş care zboară! o tai peste câmpuri s-ajung mai iute la casa bătrână, cuibul din care am zburat cândva spre oraş de la ţară. fac un ocol. îmi e dor de prigorii. ajung şi nu-mi vine să cred ce-mi văd ochii. simt un fior. lutăria sunt eu cu malul surpat făcând să dispară sub el copilul ce-am fost. de-o jumătate de veac dispăruţi îmi sunt şi prigorii... în grădina casei e cioata de-un stat de om a vişinului bătrân în care mă căţăram să strâng vişine-n sân. mai are totuşi lastari cu frunzele vii. dintr-o gaură ţâşneşte un graur. o dâră de găinaţ. înăuntru sunt pui şi mă bucur. iau trunchiul în braţe. dispar în cioata cu vis cu tot...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate