Miracolul gândirii a fascinat întotdeauna și a incitat dezvoltarea diverselor științe cognitive, cu ramuri interdisciplinare la hotarul dintre filozofie, biologie, medicină, psihologie, religie, istoria culturii și civilizației, antropologie. E adevărat că s-au dezvoltat diverse teorii și paradigme științifice care au provocat conflicte și tentative de înlăturare a dogmelor teoretice. E foarte simplu: în permanență realitatea intră în contradicție cu ceea ce e universal acceptat, apar cazuri limită, excepții care nu pot fi incluse în cazuistica exemplelor sau experimentelor care susțin o anumită teorie.

Oamenii fără pregătire științifică vor spune simplu: eu nu cred că oamenii de știință au descifrat misterul gândirii omenești. Cum am putea crede ce spun ei, din moment ce ei vorbesc despre fondul material, palpabil al fenomenelor legate de sistemul nervos, din moment ce gândirea este ceva ce nu poate fi pipăit sau văzut? Cum am putea crede că totul se reduce la materialitate, la modifiicări ce pot fi cuantificate, cum ar fi reacții și modificari ale indicatorilor fizico-chimici, cum ar fi ph-ul, concentrația unei substanțe, potențialul electric, viteza de sedimentare etc.? Și chiar dacă am crede acest lucru, cum am putea înțelege în ce fel ia naștere un gând în mintea omului, cum am putea numi acel primum movens al conștiinței de sine și de alții, al diverselor raționamente și operații ale gândirii? De la ce pleacă totul, din ce ia naștere voința individului, inclusiv decizia (conștientă) de a face sau a gândi ceva? Cum am putea diferenția conștiența animalelor sau altor organisme vii (căci unii consideră că și plantele au moduri specifice de comunicare și reacție la stimuli din mediu, similare cu reflexele sau posedă un fel de memorie) de cea omenească? Cum înțelegem dezvoltarea gândirii copilului din pruncie către maturitate?

Este un lucru extrem de simplu. Un anumit aranjament biochimic și biofizic în interiorul unui organism este o ordine prin grupare, o ordine care se clădește treptat și repetat de-a lungul primilor ani de viață. Structurile care se formează se vor perpetua și se vor complexifica prin sistemul de recompense și pedepse administrate de mediul fizic și social, prin diferitele procese de învățare, plecând de la cele mai simple, cum ar fi învățarea prin încercare și eroare. În așa fel se creează algoritmica gândirii, ceea ce explică diverșii algoritmi implicați care înlănțuie operații ale gândirii în desfășurarea rezolvării unei probleme, care se determină unii pe ceilalți prin afirmare sau negare, prin declanșare sau eliminare. Este evidență diferența dintre conștiență și conștientizare, cea din urmă fiind specifică omului. Omul posedă o conștiință, legată de imaginea sa despre lume, dar animalele nu. Animalul, prin definiție, este animat de mediul exterior sieși și nu gândește în mod conștient. Animalul este doar conștient de acest mediu și de sine, prin reflexe înnăscute sau dobândite, prin instincte – ca moduri de reacție programată la diverse stimulări specifice ale sistemului său nervos, ale proteinelor sale reactive. Animalul este conșient, adică alert, ca un arc foarte comprimat sau extins, dar nu posedă conștiință.

Oamenii însă au altfel de program genetic. Oamenii, spre deosebire de animale, se înțeleg pe sine și înțeleg mediul în care trăiesc – mediul intern și extern organismului. Înțelegerea implică un proces de comparație. În sistemul nervos al omului și în mediul intern al organismului și în tot trupul său există evident o anumită ordine, o ordonare ierarhică și sistemică a diferitelor constante, procese bio-fizico-chimice, reacții diverse. Caracterul homeostatic al sistemului, prezent și la animal, permite această ordine, acest echilibru instabil pentru menținerea optimă a funcțiilor esențiale menținerii și perpetuării vieții. Această ordine nu este doar un răspuns, este și un semnal totodată, un mesaj în care este codificat adevărul despre mediul în care ne aflăm. Axul cerebro-spinal are o mare importanță, dar nu poate fi separat de restul organismului ca atare. Conștiința apare prin suprapunerea sau compararea a două imagini/ordini inconștiente – cea din interiorul nostru și corespondenta ei din exterior. Conștiința apare când cele două imagini coincid, când Inconștientul din Sine este congruent (în sensul matematic) cu Inconștientul din exterior. Procesul de conștientizare este specific și incomplet, căci nimeni nu se cunoaște pe sine și mediul exterior sieși în întregime – avem conștiință asupra a ceva, avem idei (de referință) despre anumite lucruri. Toate imaginile și ideile noastre pot fi codate în parametri bio-fizico-chimici și apar când cele două sisteme inconștiente sunt puse în acord. Inconștientul extern sieși conține și diferitele conștiințe și axuri cerebro-spinale ale restului membrilor speciei, care vor rezona și ele odată cu procesele gândirii noastre, acesta fiind factorul social al gândirii omenești, datorită plasării într-un mediu comun, datorită funcționării sincrone și similare a celorlalte sisteme nervoase, centrale și periferice din univers. Sistemul social în ansamblu e guvernat de factori bio-fizico-chimici, așadar nu e de mirare că femomenul gândirii are și determinări sociale.

Aparent totul e așa și e simplu: datorită complexității socio-bio-fizico-chimice a sistemului nervos al omului putem avea conștiință și voință lucidă, diferit față de animale, prin recunoașterea în memorie a suprapunerii moleculelor, proceselor chimice și fizice ale Inconștientelor intern și extern ale individului. Și animalele au memorie, chiar dacă mai rudimentară, deci singura întrebare care rămâne e cine sau ce recunoaște acea comparație, cine privește înăuntrul nostru, pentru ca și noi să fim conștienți de exterior? Există oare acel ochi al unei conștiințe superioare care privește întru sinea noastră și ne trezește la realitate, ne dă scânteia de spirit care menține viața și autocontrolul nostru? În ce măsură suntem activați cognitiv de automatisme inconștiente? Suntem oare creați de un Spirit care citește și înțelege înăuntrul nostru semnificația și corespondența în realitate a ordinii moleculare și funcțiilor biologice ale organismului nostru? Ca mediu prin care circulă informația, este omul un releu între acel Spirit și materie? Sau între Spirit și restul lumii naturale și antropice?

Voi continua eventual altă dată.