umbrele prelungi ale norilor alunecă peste mlaștinile aurii,
peste răstoaca cu parfum de ambră și pădurea corbilor
pe drumeag tristețea unei fântâni părăsite pare să fie desenată
în cărbune
pe o hârtie afumată

oamenii sunt răi, oamenii au pumnale
femeile au pletele sărate și însângerate,
tragediile lasă pete pe șorțurile cameristelor, pe draperiile grele,
pe cupele cu vin întunecat și aspru

viața e efortul de a rămâne deasupra nisipului mișcător,
exercițiul de echilibru și antigravitație
la marginea mării moartea e amară
precum țipătul unei păsări fără mamă
care scurmă în cenușă