Proștii au o spiritualitate involuată care s-a încărcat cu incultură și nu poate accesa cunoașterea, dețin o conștiență cu grad redus de obiectivare care nu-și poate însuși verosimilitățile, veridicitățile și dreptatea care se fundamentează pe adevăruri, iar în dialectica lor fragilă erorile eclipsează adevărurile.
Proștii se raportează la competiție așa cum se raportează ignarii la cultură și debilii la normalitate și nu se pot baza pe gândirea lor inferioară, nici pe entitățile din lăuntrul lor și atunci instinctele devin arhetip ontologic manipulând spontaneitatea ce îi poate devia înspre ridicol, rizibil și elucubrații.
Când gândurile se impregnează cu morbid, patologic, maladiv și malformări ele modelează debilul cu ființarea de care se agață deformările, sincopele, erorile și comportamentul deviant, căci morbidul își întinde simptomele caracterizate de anomalii în ființare, a fi, realitatea proprie și spiritual și care îi afectează sistemul funcționând pe baza fluxurilor anormalității.
În spațiul minții debilului se insinuează tenebrele, himerele, opacitatea și necunoscutul ce sunt forme de haos care în cazul debilului se încarcă cu sinistru, obscur și dezechilibre.
Debilul își poate îndrepta gândurile morbide dacă le dă funcții creative și dacă orientează vocația sa înspre actele creatoare, astfel gândurile absorbind creativitatea și inventivitatea pe care le presupune creația reușesc să dizolve cu substanțele creaționale substanța morbidului.
Debilul dacă posedă consecvență creativă la care se adaugă un imaginativ și reflexiv în care se întrevede valoarea, poate înlătura haosul, absurditățile și contradicțiile din minte și aceasta se acordează la creație și vocație, iar maladivul mental ia simptomele febrilității și fervorii creaționale și pe ființarea debilului se grefează ființarea unui om normal.
Debilii sunt vulnerabili la deșertăciune, iar gândurile lor nu mai susțin viața care-și caută sprijin într-o altfel de ființare predispusă la zădărnicii, non-sensuri, non-voințe și renunțări.
Debilii au sinele deformat și acesta descentrează și dezechilibrează viața deraiată înspre limitrof și sunt scoși din spațiile adaptabilității și împinși de boala lor mentală la baza supraviețuirii care interferează uneori cu tentațiile lugubre și sepulcrale ale suicidului.
O soluție spirituală pentru a contracara boala minții ar fi conectarea consecventă, statornică și durabilă la procesele febrile ale creației care pot însănătoși gândurile și pot induce vieții debililor motivația necesară pentru a face saltul calitativ de la supraviețuire la adaptabilitate și de la anormalitate la normalitate.
Debilii văd în fața lor anormalitatea, în spate deșertăciunea, în stânga non-sensurile și în dreapta malformările, supraviețuirea lor depinde de reziliență, de potența gândurilor de a depăși malformările, anomaliile și patologicul, de forța voinței de a transsubstanția deviza să nu faci nimic în să faci cât mai multe posibil pentru a primi energie de la pasiuni, hobby-uri, vocații și proactivități impulsionate de dinamism.
Când în fața debililor se află creația la care sunt conectați nu mai contează celelalte direcții.