Lancrămul este o definiție albastră a liniștii
e un loc plin de cer și de mireasma de piatră îmbăiată în soare
pomii susțin în coroana lor vântul,
primăveri și toamne, pământuri și ape,
zvonuri lung de praf se lămuresc
ca o cronică anonimă a lucrurilor vechi, peste care istoria
își întoarce fața de floare a soarelui

strângi pleoapele, privești dincolo de poartă,
și soarele trece printre degetele tale, dezlegat și curățit de lume
ca o lamă de cuțit,
orizontul îndepărtat și palid vine mai aproape de tine însuți

în casa poetului umbrele apasă zidurile, le iscodesc,
este mereu o poveste despre o scară pe care ajungi în alt loc,
un loc drept și curat, unde iarba a fost toată cosită și adunată,
o scară pe care se întorc oamenii acasă
numai în chip de rază