Cum am ajuns un om minunat

”Pentru a te lipsi de un cuvânt e nevoie de mai mult spirit decât pentru a-l introduce” (Paul Valery)

Uităm mereu că printre noi există oameni la fel de deștepți, la fel de frumoși ca noi, la fel de minunați și de nedreptățiți ca noi, oameni care ne privesc, ne ascultă, ne citesc, dar care NU SPUN NIMIC NICIODATĂ. De ce oare?

I-am spus Anei că ar merita un buchet de Nu-mă-uita. M-am maturizat?

Să mori de atâtea și de atâtea ori de rușinea altora, de rușinea semenilor, fraților tăi... cu ce mai rămâi? din ce mai trăiești?

”Amintire cu hamsii”

15 aprilie: Sfântul Crescent!

”Păcat că nu avem pleoape pentru urechi” (Yehudi Menuhin – calendar?)

Luci Ditate

Am așteptat mereu să termine toți de vorbit, ca să pot vorbi și eu. Și e totuși aici ceva pe care nu-l regret. Inclusiv modul în care încep să mă privească cei care vorbesc, care continuă să vorbească, care nu mai termină de vorbit... nu-mi displace deloc.

După ce a găsit calea către Libertate, Prosperitate, Confort etc, omenirea dă semne că vrea să distrugă totul și să o ia de lacapăt... Dar e rațional să cauți o explicație rațională pentru așa ceva: ”Omenirea” – un concept pe care l-am scos din buzunar sau... și de la care așteptăm un fel de gândire proprie, sau autonomie, putere de decizie? Ne facem idoli de lut în continuare... ”Omenirea” ce e omenirea? Valorează ea, la modul absolut, mai mult decât ”Furnicărimea” sau ”Maimuțărimea” sau ”Viermărimea” sau ”Găinărimea” sau ”Câinărimea” sau ”Pisicărimea” sau ”Șoricimea”?
Ne facem idoli de lut și ne așteptăm să vorbească, să gândească etc

Când am închis porțile muzicii care ne fermeca în adolescență?

Anumite versuri din cartea lui Nichita sunt ca niște animale, care doar uneori se trezesc din somn. Uneori trec pe la ele și nu-mi spun nimic, dorm buștean. Sunt încremenite cumva. Alteori sunt acolo și mă privesc în ochi. Alteori o fac pe mortul, parcă ar aștepta să dau pagina ca să continue hlizeala, hârjoneala... ca să scape de tine. Își țin respirația și așteaptă să plec ca să poată respira... Alteori întind ceva ca o mână, care mă apucă de inimă.

Egalitarism Covid: ca să nu-i traumatizăm pe cei infectați închidem țările cu totul! Solidaritate! Nu? Deci nu îi izolăm, nu-i punem undeva protejați ca să nu ne infecteze pe toți, ci ne alăturăm lor, ne ”asumăm” împreună ...

Odată dobândită faima, recunoaștera, Consacrarea, te leagă de această lume. Îți îngreunează în orice caz desprinderea definitivă. Te cheamă înapoi, ca să o iei de la capăt, ca să te chinuiești din nou și din nou și din nou...

Moartea e necesară pentru a înțelege tot ce vrei să înțelegi. Vrei să înțelegi? Fii gata să mori. Și ce dacă s-a mai spus? Spune-o așa cum nu s-a mai spus.
Viața e un mormânt din care voi evada.
Barbarii venind să calce Europa în picioare ca s-o trezească (la Cioran) exact în modul în care obtuzitatea mamei mele ar trebui să mă trezească, să-mi producă stupori, revelații spontane, din disperare...

”Nu poți ajunge la iluminare fără să conștientizezi întunericul” (Jung) Sunt în faza în care acumulez întuneric...
Întunericul din spatele reclamelor, întunericul studenților traducători, întunericul care li se toarnă în minte sistematic: egalitarism, toleranță, libertate necondiționată etc.

Campionatul European de fotbal:
- Loew pe margine: permanent privire în care se amestecă stupefacția și calmul. Extrem de puține vorbe. Atitudine. caracter.
- Euforia, atmosfera generală, orizontul, lumina, verdele (crud)
- senzația că regulile se respectă, meciurile nu se vând etc
- discipilna, determinarea, pasiunea în teren
- trăirile spectatorilor, Viața! – în contrast cu moartea de pe străzi, din birouri etc
- arbitrul + VAR – senzația că există dreptate, și poate chiar Dreptate divină
- solidaritate umană și în tribune și în teren, îmbrățișările
- Pogba
- Pogba mușcat de spate
- Trippier – 3PO
- șansa ratată a Ungariei, perseverența nemților
- ratarea lui Muller in min 80 la 1-0 pt anglia
- fetiță nemțoaică de vreo 10 ani plângând
- certitudinea că ce se întâmplă se întâmplă cu adevărat – drama lui Mbape
- e suficient un surâs al vieții pentru ca totul să renască (Noica)
- absența reclamelor TV – senzația că demnitatea umană este din nou respectată

Cer voie să iau 2 bețișoare de pește din frigider și iau 3. Satisfacție explozivă.

Cioran îi laudă pe ruși că nu s-au adaptat, că au rămas ”ca în marile romane”. Ok dar atunci ce s-a întâmplat cu noblețea, cu rafinamentul acela?

Lucrurile nu se schimbă, problemele nu se rezolvă și pentru că nu sunt puse corect. Nu sunt formulate cum trebuie. De aceea toate lucrurile, chiar dacă au mai fost spuse, știute și răsștiute, și scrise de mii de ori, trebuie spuse și scrise încă o dată. În felul TĂU.

Cu un electorat atât de idiot cum să ajungă la putere alții decât cei dornici de îmbuibare?

Dumnezeu a fost inițial imaginat ca un bătrân înțelept pentru că la vremea aceea oamenii aveau încredere, respect, venerație pentru bătrâni. Acum ar trebui imaginat ca un computer. Sau ca un telefon mobil.

Nu copii, ci marionete concepute pentru a justifica existența genitorilor.

Orașul Nazaré din Portugalia: valuri de 10 etaje

”Era greu de pătruns. Era acolo o pădure de picioare din partea finlandezilor” (comentariu ProTV la Danemarca – Finlanda)

Una din cauzele felului meu de a fi, ezitant, etc – este că nu cunosc de fapt nimic despre sufletul omenesc – și deci nici limita de la care el poate fi rănit.

Maturitatea îmi apare din ce în ce mai mult ca un Întuneric. Întunecare pentru cunoaștere?

De ce ne mirăm că politicienii îi transformă pe cetățeni în consumatori? Nu rentabilitatea este criteriul primordial?

Pentru tine, tu, seamănul meu, frate, eu reprezint lumea exterioară
cea în care atunci când intri în ea, în fiecare dimineață,
îți pui masca pe față
Eu pentru tine nu pot fi mai bun, mai frumos, mai drept decât Ea.
În ochii tăi pe fruntea mea nu scrie decât atât:
”reprezentant al Lumii exterioare”
Al lumii cu care trebuie să lupți zi de zi
pentru ”supraviețuire”
pentru hrană
pentru un pic de aer
Al lumii care mți-a furat copilăria
care mți-a băgat pe gât fantasmele ei
mașină casă nevastă
Al lumii de care trebuie să-l ascund pe adevăratul Eu, să-l anihilez la nevoie
”Ești unul dintre ei și atât” îți spui când mă vezi
Eu sunt lumea exterioară care ți se scurge în cap și în nervi prin televizor în fiecare seară.

Prostul e ca mortul: nu simte nimic. Cei care simt, cei care suferă sunt doar cei din jurul lui.

Odată aveam o seninătate. Starea de fond era seninătatea. Alunecam de pe ea și apoi reveneam. Acum starea de fond e disperarea. Alunec uneori în seninătate dar revin repede...

Nu să pui pe gânduri ci să trântești pe gânduri. Felul în care un câine e pus cu botul pe labe...

”De-ar fi dorul floare de soc
poate că aș avea mai mult noroc
Însă dorul e o floare care crește și-n foc
În suflet înflorește
ofilindu-se cu suflet cu tot” (Cornel Fugaru)
- cam ăsta e mecanismul.
ne-a pierdut de pe aripa ei iubirea... etc

”Pune postarea mea acum pe FB”

”Salut, ce faci?” – nu ne mai întâlnim din întâmplare pe străzi. Și cum să ne întâlnim dacă suntem cu curul în mașină non stop?

Nu Clima, nu Politica e problema. Problema e Nașterea.
Film ”A 7-a pecete” Ingmar Bergman 1957 cu Max von Sydow
Totul poate fi exprimat într-un singur cuvânt? 1? Și dacă am devenit un om minunat?

”Legătura de cauzalitate” – dacă faci atac cerebral din cauza unui idot cum dovedești că e crimă?

Wikileaks- Bibileaks

Check in – Ce chin!

”Dacă miercuri te-ai simțit slab nu înseamnă că joi n-ai să te simți tare” (Ethan West? Garantat 100%)

Dacă un om face un gest onorabil nu înseamnă automat că e un om onorabil, cinstit etc (idem)

Dacă-ți dai viața pentru altcineva, nu-l scapi de moarte. Nu viața e valoarea supremă.

Brexit – Pentru englezi bunul simț și morala înseamnă încă ceva. Da, poate că un român acceptă un salariu mai mic, dar jegul pe care-l lasă în urmă contează mai mult.

Jurnaliștii au impresia că punându-și propriile emoții în articolele despre Covid dovedesc un fel de empatie, solidaritate etc...

Toba nu se pune la microunde (8 iunie 2021, ora 14.09)

La un moment dat aceste mâini nu vor mai exista, nici aceste picioare, nici acest nas al cărui vârf îl văd mereu, fără să vreau – va continua să existe doar acel cineva care se va întreba în continuare, ca întotdeuana, cine sunt eu, ce caut aici?

Iluminare prin Lehamite

În ”civilizație” trăim mereu cu mintea într-un clește.

Nu corpul care aleargă, gâfâie, tremură, se îngrașă, îmbătrânește, nu poza din buletin e cea care se întreabă ”Cine sunt EU?”

Prezența omului pe Pământ este de dorit în măsura în care vocea comentatorului este de dorit la un meci, la un post de muzică etc.

La 53 de ani încă șocat de prăpastia dintre copil și adult.

A fi la curent cu tot și cu toate nu înseamnă lărgirea orizontului decât pentru copil. Pentru adult evenimentele n-ar mai trebui să conteze. Deviere. Blocare. Infantilizare mentală.

Simt uneori frumusețea morții așa cum uneori în casă pătrunde prin crăpături mirosul unei fripturi din altă încăpere.

Să-ți smulgi inima din piept, să o arunci în aer, să o ciuruiești cu pistolul, să o prinzi în palmă, să o pui la loc și să simți că răsufli... Răsufli, da, dar apoi trebuie să târâi după tine mereu un mort.

De ce e nemuritoare literatura antică? Pentru că atunci când a fost scrisă nu exista concurență.

Șorici orizontal

- Cine s-a obișnuit cu vorbele lui Dumnezeu nu le mai ia în seamă pe ale oamenilor, spune în personaj într-un film, Estonia, Cinemax, 21.02.2021

Cioran despre soare: ”Nu am suficientă lumină în mine ca să mă pot armoniza cu el”

Preoteșescu Iulia Sanda (cont FB)

Imbecilizare prin informare

”Mi-a zis să nu-l mai citesc pe Cioran că o iau razna” (Mirela) Sunt multe feluri de a o lua razna dar cel mai trist și mai toxic e cel în urma căruia începi să te simți perfect în rândul lumii.

”Aprinde o floare în inima mea” – despre asta e totul (Dida Drăgan, Poveste fără final)

Uimitoarele energii pe care le consumăm pentru a ne materializa visele, pentru a transforma în materie ideea, pentru a mânji ideea cu materie. De a transforma neperisabilul în perisabil.

În nenumărate feluri chinuită, inhibată, torturată, sufocată, călcată în picioare, înghițită, defecată, vomitată, înghețată, dinamitată, mintea, la un moment dat, în fața unei raze de soare, sau a unui lac, răsare proaspătă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Copilăria, adolescența o pierzi cam în felul în care unui ofițer îi sunt smulși epoleții de pe umeri. Dar urma nu pe umeri rămâne...

”Le dați prin făină și lepră jiți”

La români rasismul e de tipul ”Mă cac pe țigani”, nu ”Moarte țiganilor”.

Nimeni nu mai pune problema ”Am pierdut știrea X”. Libertate totală. Rezultat: Varză!

Când sunt întrebat Ce mai faci? ar trebui să răspund de fiecare dată:
Lira spartă-n stânca lume
Suflet stins, muiat în nor
Plâns amar luat de glume
Adevărul vrăjitor
dar nu răspund așa, încerc să rămân ”optimist”. Uneori optimismul omoară frumusețea.

Nu sunteți sclavi. Sclavii erau și artiști, compozitori, filozofi, poeți. Voi acceptați sclavia pentru că nu sunteți capabili de nimic. Vă folosiți de ”democrație” pentru a vă ascunde incompetența.

Mă cheamă Șerban și beau apă de la chiuvetă din 1967.

”L'arc en ciel dans notre chambre” (Bocelli)

Moartea ca o duminică în care toate magazinele sunt închise.

Nu poți să respecți specia umană decât dacă nu-i cunoști istoria. Ne respectăm în măsura în care nu ne cunoaștem trecutul.

Plimbarea prin propriul oraș își atinge scopul în momentul în care simți că devii turist străin.

Există o enormă masă electorală de oameni care nu sunt în stare să creeze nimic, care nu știu nimic altceva decât să se angajeze undeva, să se reproducă și să strige ”și noi vrem ca ei, ca ăștia bogații de la televizor”. Cum să nu apară ”stânga” ”neomarxismul” etc?

M-am gândit atât de mult la moarte în timpul vieții încât sper să mi se acorde dreptul la o moarte neașteptată.
Suzana Soca – poetă Uruguay, la Cioran, Exerciții de admirație.

Viața (faptul de a fi fost născut, adus pe această lume) i-a explodat în față. De aceea pare că în tot ce spune Cioran vorbește cu buzele pudrate cu praf de pușcă. Vrei să fii ca el, celebru?

Nu mizați prea mult pe faptul că totul se termină odată cu moartea.

Poate că întreținând relațiile cu oamenii pe care-i apreciem contribuim la senzația de normalitate pe care lumea o folosește pentru a-și ascunde jegul.

”Democrația putrezește” (revista Ovidiu 13.04.2021)
Olanda, Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda putrezesc?

1963, la Zoo Bronx, o operă de artă constând dintr-o simplă oglindă deasupra căreia scrie: ”Cel mai periculos animal din lume”

Putem socoti câți morți au rezultat de-a lungul istoriei din conflictele interne între triburi și câți din intervențiile colonialiștilor?

Capitalismul este privit cu repulsie în special de acel tip de om despre care Noica spunea că ”este gata să facă alergie la tot ce pare să-i știrbească libertatea de a rămâne o buruiană umană”

Și dacă cei care stau acasă sunt și mai idioți decât cei care vin la vot?

Ajunsese să gândească până în acele profunzimi în care numele lucrurilor nu mai înseamnă nimic. De aceea uita numele lucrurilor.

Fiecare punct din peisajul care-mi umple câmpul vizual era un punct de desprindere.

Admitem statisticile oficiale privind morții de Covid chiar dacă aceste decese nu sunt declarate în urma unei autopsii, așa cum este legal, exact în baza aceluiași principiu care stă la baza ideii că trebuie să le fim recunoscători părinților că ne-au născut, că trebuie să ne căsătorim, să facem copii etc...

Când îți descoperi și apoi îți pierzi iubirea vieții în decurs de câteva zile nu-ți arde să memorezi, nume, curente literare, genuri poetcie etc. Încerci eventual să pricepi ce s-a întâmplat. Atât. Ba mai mult, uiți puțin și propriul nume. Începi să înțelegi că e posibil să nu fii de Aici, că poate vii din altă parte. Că există o altă Parte. Și așa îți cade câte un cuvânt, ca un plumb, în suflet. Iar dacă reușești să-l scrii atunci poate că iese ceva care poate fi numit literatură. ”The dark side of the moon” de exemplu. Ce relevanță are numele Pink Floyd în această situație? Niciuna. Zero. Nada! Nu cuvintele contează ci modul în care cad.
Până atunci îți spuneai fără ezitare ”Eu sunt Șerban”. După aia nu mai e chiar așa. ”Eu te privesc în ochi și-njur se sting copacii” pare infinit mai relevant. Ce relevanță are numele Nichita Stănescu în acest caz? Niciuna. Zero. Ștergerea orizontului. Estomparea peisajului. A întregului fundal.

Mașina care trece aici și acum prin fața mea pe stradă, ar fi trecut aici și acum și dacă eu n-aș fi existat?
Majoritar H2O. Majoritar viu.

Ne percepem ca fiind 100% vii pentru că nu luăm în calcul ființele care au murit în noi. Copilul, adolescentul. Unde sunt, a plâns cineva la mormântul lor? A muri treptat înseamnă a muri mai ușor.

Radu Paraschivescu, Patapievici, Pleșu, Liiceanu, Statomir, Șora – cum reușesc oamenii ăștia să nu o ia razna?

Felul în care obiectele pe care le iubesc se micșorează atunci când... scaunul de la birou.

Luci Ditate.

Cioran despre Nae Ionescu: Uneori pur și simplu nu venea la cursuri. Iar când studenții îl întrebau mai târziu de ce răspundea ”Nu aveam ce să vă spun”

De ce calculatorul merge uneori greu? Prin circuitele lui nu se circulă mereu cu viteza curentului electric?

”Când zeul mă-nghite, zeul încă viu / prăbușit în burta-i ca-n fântână – parte chiar din carne-i am să-i fiu / damf și chiar idee o fărâmă” (Deci voi sta – Necuvintele)

Intrarea sufletului în trup nu înseamnă echilibru pentru suflet. Poate chiar dimpotrivă. Poate că sufletul e cel care stabilizează/agregă trupul într-o formă fixă/stabilă

Astăzi soarele a fost un cap de pisică.

Manipularea funcționează cu brio pentru că nu ne debarasăm de logica lui ”Cum, n-ai auzit?”dobândită în curtea școlii – Misguided imagination

Popa de la Balamuci care ne-a prins la fumat – cloșcă pe un furuncul (iunie 2021)