A plouat mult în iunie
pe strada L. miroase a tei ud
iar dudul din fața geamului a făcut fructe albe și cărnoase
la care nu pot să ajung.
În zilele astea mohorâte
în care singura constantă a fost ploaia
am alergat în parcuri și printre băltoacele străzilor
am citit, am scris
m-am obișnuit cu liniștea orelor
am adunat semnele de pe drum
și mi-am construit în mine o casă fără ferestre
unde pășesc doar eu, singură.

În nemișcarea serilor la terasele de la marginea drumului
am vorbit mult despre inimă și dor
privind cum se-așterne noaptea peste oraș
luminile felinarelor
cerul plângând mărunt
mașinile pe șosele, sirenele în depărtare
tabloul nostalgic al Bucureștiului.
I-am spus într-o seară printre gurile de rosé
că oamenii se fac dor
și le simți lipsa în oase
un gol care nu se umple
un gând care nu tace
oamenii se fac dor și-și iau cu ei ochii și vocea
aerul cu care umplu spațiile
gesturile cu care compun clipele
oamenii se fac dor
și le păstrăm chipurile ca pe-o comoară
până când liniile încep să se dizolve pe la margini
și viața merge mai departe.
„Dragostea nu-i de-ajuns dacă nu asculți.
Oamenii îți spun tot ce trebuie să știi
dar îți vorbesc în felul lor,
din cuvinte încâlcite, din liniște, din pauze.
Iar dacă te întrebi,
îți arată ce însemni pentru ei
exact atunci când nu poți să le oferi nimic.”

Ploaia a spălat gălăgia de pe străzi
clădirile respiră cu zecile de suflete ascunse înăuntru
zăpușeala se întinde prin intersecții
30°C și ploi torențiale
plouă peste șosele, peste blocuri și copaci
peste panourile publicitare
peste mașinile parcate și oamenii în treacăt
mă plouă pe la crăpături
plouă și uit uneori ce zi este, că a trecut jumătate de an
măsor timpul în avertizările RO-ALERT
Cod Portocaliu
și ferestrele de soare dintre furtuni
după ferestrele de sticlă de la care privesc
sau după sticlele goale de la terasele pline de țânțari
un zumzet continuu
zgomot de fond
în aerul stătut al nopților sub luna în creștere.
M-am obișnuit așa, împărțită,
am învățat să accept zilele în care nu-i de-ajuns.

„Când te-am cunoscut m-ai fascinat.
Ai un fel de magie,
ceva doar al tău.
Ești diferită,
nu știu pe nimeni care să-ți semene.”
Asta a fost demult.
A întors timpul, cântând despre momentele noastre,
mi-a luat vocea și a pus-o pe arpegii
firea mea complicată,
când mă bucur și când plâng,
dar nu mai prea plâng,
a recompus trecutul din note și game
reflexia mea în sunete consonante
și nu m-am mai recunoscut cu totul.
Ceva din mine nu mai e aici
și țipă.
Inima știe.
Inima merge altfel, are ritmul ei, direcția ei
se zbate, cere și ne schimbă
nu minte și nu poate fi mințită.
Inima își varsă furtunile peste noi
ca ploile care par că nu se mai termină
până când își oprește furia
și tace.
Acolo suntem noi,
esența noastră neatinsă,
acolo ne păstrăm
printre apele vărsate în sufletul nostru.

„Inima simte ce vrea
n-ai ce-i face
și n-ai nicio vină
dar tot ce simte nu poate decât să crească.
Nu poate merge decât într-o direcție.”

AVERTIZARE METEO COD PORTOCALIU –
Averse torențiale [...] l/mp.
Perioada de manifestare […]
între orele […]
Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție.
Urmați instrucțiunile autorităților
[…]