11.02.2021
Salutare tăcuta mea amica, am revenit din nou...
Ascult acum o piesă de la Akord, "Prizonieră", conţine următoarele cuvinte: tu erai cîndva eroul mare, prizonieră eram eu, ai pierdut războiul şi te doare, te întorci fără trofeu - exact ceea ce a fost şi la noi, acum 7 zile în urmă, între mine şi Măria Sa.
Dar nu vreau să vorbesc despre aceasta. Azi m-am lăsat copleşită de amintiri, amintiri plăcute şi îndepartate... departe din trecutul nostru.
Un mare plus în activitatea mea din anul 2019 a fost vizitarea mai multor localităţi din raza a 65 km de oraşul în care activez. Am fost în teren pentru a recruta personal, sau cum spun bătrînii noştri, cu agitaţia şi chiar în nenumărate rînduri eram confundaţi cu vreun partid politic sau altul. Fiind dornică de a petrece timp alaturi de EL, i-am propus să meargă cu mine sîmbetele şi duminicele la muncă, astfel îmbinînd utilul cu plăcutul.
Eu eram responsabilă de procesul de recrutare în teren, cu acest prilej, realizam planul acestei activităţi. De obicei formam 3 echipe din 6-8 persoane, repartizam cîte 2–3 localităţi pentru fiecare echipă în parte, în dependenţă de cît de mari erau aceste sate sau oraşe.
În una din acele zile lucrătoare de weekend a lunii august, am fost cu echipa mea (şi EL făcînd parte din echipă) într-un oraş mai îndepărtat şi destul de mare pentru a avea de lucru toată ziua în acestă localitate, fără a mai vizita şi alte. După cîteva ore de lucru alături de bărbatul ce deja devenise parte integră din viaţa mea, corect spus, alături de el, nu de toţi ceilalţi, din motiv că ne divizam cîte 2 persoane pe o anumită stradă tot cu stradelele adiacente acesteia, ca apoi să ne întîlnim cu toţii într-un loc prestabilit şi de acolo iarăşi să ne divizăm pentru a cotrobăi prin tot oraşul: toate stradelele, toţi parii, precum şi magazinele unde ţineam un discurs ce-şi avea rolul impozării acceptului de răspîndire a pliantelor cu ofertele noastre destul de interesante, ce le lăsam doamnelor vînzătoare atît de amabile. Am luat masa, adică pîine cu salam, numai decît şi ceva de băut, ce le procurasem în grabă mare din cel mai la îndemînă magazin. În fugă mîncăm cele procurate ca apoi, să mai purcedem pentru cîteva ore la muncă, cu noi forţe şi motivaţi de puţinele străzi rămase încă nestrăbătute de recrutarea noastră. Într-un sfîrşit terminasem lucrul în acea zi călduroasă de vară, soarele ardea destul de insistent, eram cu toţii mai bronzaţi ca vineri, şi mai puţin ca duminică, în care urma iarăşi să muncim într-o altă localitate.
Bărbatul ce-mi făcea ziua mai plină de culori vii şi emoţii pozitive, a decis că ar fi ok să facem o vizită familiei fratelui său, care aflase din discuţiile telefonice din decursul săptamânii că urma să lucrăm într-o localitate din apropierea satului în care aceştia locuiau. Nu a depus mult efort de al covinge, EL pe data acceptase, chiar destul de entuziasmat. Nu uitase să precizeze că nu va fi singur, ci cu colega de lucru, acesta a spus că nu ar fi o problemă.
- Ard de nerăbdare să te cunoască fratele meu, ar face pe şmecherul cînd te va vedea!
- Şi de ce ar face aşa? De parcă nu aş şti răspunsul la această întrebare.
- Am să le fac cunoştinţă cu o fată tînără şi frumoasă cu care eu lucrez, şi crede-mă, că e în premieră să mă duc cu un coleg de lucru, sau în general cu cineva străin la ei prin ospeţe.
- Crezi că totuşi este o idee bună? am spus acestea fiind toată emoţionată şi nerăbdătoare.
- Noi suntem cu adevărat colegi de muncă, practic nu este ceva nou pentru noi, adică nu facem efort de a spune minciuni, doar că nu facem abuz de prea multă informaţie!
Zîmbetul de pe buzele Lui aşa şi se cerea pus pe buzele mele, l-am sărutat dulce, ca de fiece dată, primind de la EL o aprobare a gestului meu, răspunzîndu-mi cu un sărut apăsat, plin de dorinţă.
- Am emoţii, mă tem că doar voi spori bănuială asupra colegialităţii noastre.
- Fii tu, cea care eşti mereu şi totul va fi aşa cum şi ar trebui să fie! Fraza Lui ce mereu este rostită la timpul şi momentul potrivit, ca de fiece dată îsi are efectul dorit asupra raţiunii mele.
- Sunt sigură că îmi va place mult această familie!
Dacă aveam emoţii? Puţin spus... Da, este firesc să ai emoţii cînd faci cunoştinţă cu familia bărbatului ce ţii drag sufletului, dar mai ales în situaţia mea.
Totul a fost mai plăcut şi mai primitor decît mi-aş fi putut dori. Dacă s-au prins cei de acasă despre relaţia noastră nu cunosc, dar faptul că au fost prietenoşi şi deschişi faţă de mine, atestă mai mult decît ar face o mie de cuvinte rostite. Am mai fost invitaţi pe la ei, cu specificarea prezenţei mele obligatorii.
Am fost la ei în vizită, cu diferite ocazii: la o bere rece, la frigărui, la o plăcintă de casă, sau doar pentru ai saluta în fugă. Ultima vizită făcută cu prilejul sărbătorii Hramului satului în care îşi aveau domiciliul, am fost împreună şi cu micuţa mea. Am început a comunica telefonic cu această familie plăcută şi frumoasă, pînă au plecat la muncă peste hotare. Atunci am finisat scurta noastră prietenie, lipsa de comunicare a înlesnit această rupere. EL... EL a fost foarte mulţumit de atitudinea lor faţă de persoana mea, fiind uimit că am pătruns atît de repede în sufletele lor, ceea ce doamna Lui nu a reuşit în mulţii ani de zile trăiţi împreună. Mîndria Lui că mă are alături mă intimida, dar nu îl învinuiam, eu ştim destul de bine de unde vine această mîndrie vădită, plus la toate eu la fel eram încîntată că eu îi sunt cea de alături. Amintiri... plăcute şi memorabile.
O zi bună draga mea!