țintim mai întâi pieptul celor apropiați
de teama ratării
cad deseori/mă prăbușesc
îți zic să nu te miri/suntem
în anotimpul rece
apa nu se evaporă/cum fac unii oameni
tocmai când aștepți de la ei puțină dragoste
câteva secunde
pe jos
am premoniția că voi dubla podeaua/curând
plomba pusă realității mele interioare/tentația
de a mima o exclamație sinceră
ca în copilărie când venea moș crăciun
fix cu ceea ce-mi dorisem cel mai mult
încerc să-mi refac anii aceia cum aș reface o coafură
după o noapte de somn adânc
dar arăt tot babă/de-asta
las fereastrele deschise
să intre aer curat
dacă e prea mult îl mai respir și mâine
și poimâine
pân-o trimite dumnezeu meseriașii
să le zidească
abia atunci voi fi față-n față cu mama
că nu baronul munchausen e cel cu minciunile
ci ea
ficțiunea trage la tine pentru că ai suflet bun
așa mi-a spus
m-a mințit zicând că pleacă pentru o singură noapte
tot într-un fel de ficțiune s-a dus
eu călătoream prin alte sfere
nu ne-am mai intersectat/deși
peste tot pe unde-am ajuns
mirosea a mamă
chiar și borcanul cu compot de vișine
mirosea a mamă
(ea îl făcuse)
acum
privindu-i fotografiile în care râde fericită
îmi dau seama că de fapt mama a fost o mare mincinoasă
eu pe tine n-am să te mint
dacă se va așeza cineva de-a curmezișul
și tu știi că ăla ți-e drumul
îți voi împrumuta și picioarele mele
voi inhala praful în locul tău ca să nu renunți
iar dacă tu vei uita asta
voi ține eu minte