la nașterea ta, te-ai îmbrăcat în zăpadă, copile
de 4 ianuarie născut
în ziua primei ninsori
la intersecția dintre milenii
ai așteptări ca apa să se îmbine cu sângele viu,
ca Degețica să se întoarcă în fiecare iarnă,
la tine, târziu,
la fel de mică, la fel de gingașă, la fel de duioasă,
Flu, Flu...unde zbori?, îmi spuneai zilnic povestea de tine aleasă.
copile, în ochiul timpului, iarna asta impară cu mască pe nas
a deschis alt an, a deschis alt deceniu, trist, în stil de coronas
și tu,
tu te cauti printre străini,
copile al mileniului trei ,
cum ai uitat de Darul_lui_Dumnezeu_ce_Învinge?
cum ai uitat de Vesta, fiica lui Cronos_ și_ Rheea?
tu îmi scrii mesaje, gânduri înțelese doar de tine
tu îmi scrii amenzi, amenzi pentru iubire necondiționată
și apoi exclami:
„lasa-mă să mă risipesc, mami,
ce? doar inima e abandonată
nu-i treaba ta, mami,
ce mă face pe mine fericit!
că luptele se poartă în interior?
e doar citat răstălmăcit...
nu cred în interdicții
eu am alte valori
și vreau să călătoresc
fără busolă
fără scuturi
fără rezerve
să pășesc prin timp
să îmi simți tălpile pe gât, unghiile-n inimă
mami, tu nu mă poți feri de lume
nu mă poți feri de cei ce nu știu diferența între a face ce vor și a face ceea ce trebuie,
de cei fără sens, de cei fără direcție, de cei fără valoare,
tu doar poți să îmi recunoști fiecare risipire
după liniile cerului lăsate de moșii-strămoșii sângelui meu,
dincolo de alegeri,
de gânduri,
de vise și visuri,
de speranțe.”
Copile de 4 ianuarie născut
nu –ți irosi primăvara vieții
lasă-ți dinlăuntrul tău
frumos
și nu ucide dăruiri
lasă-i și pietrei răbdătoare dreptul de a râde, de a fi,
dincolo de marginea vremii, de neînțelesuri, dincolo de tăceri, de zidul unor generații,
există o coaja ruptă a speranței
pe care scrie: Felix dies natalis, puer natus est 4 ianuarie și cât de mult te iubesc, copilul meu!