-Cântecul ăsta mi-e cunoscut, a spus ea adâncindu-și degetele printre nodurile cozii părului.
Mi-amintește de nopțile din camera mea pe vremea când eram adolescentă și stăteam cu căștile pe urechi plângând. Juram că voi sta toată noaptea trează, ca și când jertfa asta ar fi încununat capetele dramelor mele micuțe și trecătoare ca bulele din paharul cu bere. Și-apoi adormeam ca frații lui Prâslea, cu săgeți în piept și-n spate. Rămânea o voce din ce în ce mai îndepărtată : „când n-ai să mă mai chemi va fi ceasul stricat...stricat...cat.”
-Ei bine, și mie îmi pare cunoscut, a spus el, uitându-se în zare ca și când ar fi sigur că există ceva acolo ce nu poate percepe. Cât de frumos sună cuvântul flăcăiandru, are un pic de fân amestecat cu mândria aia băiețească. Mândria aia care te face să-ți torni pe gât prea multe pahare de votcă și să-ți aduci pumnii în fața feței, să-i vadă alții cum se încleștează și se răsucesc, de parcă ai vrea să acoperi cu ei tremuriciul vocii.
Adolescența are culoarea tricourilor albastre decolorate, are mirosul lemnului îmbâcsit al meselor cu cercuri sleite de pahare, a leagănelor goale și flămânde, are goliciunea creioanelor cu mina căzută. Cântecele noastre, roșii aprinse, uitate în buzunarul unei borsete, se prind cum se prinde gheața de ferestre și-apoi, cu degetele strâmbe, încercăm să desenăm pe ele inimioare și fețe tâmpe și simpatice de oameni dragi.
-Hai, lasă toate astea, că te trezești devreme. Dacă mă gândesc mai bine, așa-ți trebuie dacă te faci prieten de pahar cu melancolia!
-Mi-am scris aseară în testament următoarele: când o fi să veniți la îngropăciunea mea, să-mi cântați toate cântece astea și să beți și să trăiți în continuare, cum am trăit și eu, fără să știu nimic despre nimic, cu o țigare adormită după ureche, fluierând refrene și observând din când în când, din spatele unui vagon de tren sau de tramvai, liniile drepte care se îndepărtează de mine. Să nu vă puneți o clipă întrebarea unde vă duc, să vă credeți zei, zmei, corifei, cu podurile palmelor curate, culegând stelele nopților pentru eternitatea asta supraestimată. O să ne dăm seama noi odată și-odată despre ce-a fost vorba.