de liniște era Cetatea plină
iar noi vorbeam cu voci interioare,
năștea Grădina rugăciunii floare,
n-aveam în rană umbrei tale vină

pe unde s-a pierdut mirarea oare
misterul de ne umblă în lumină...
n-aveam nici ieri, în astăzi să ne vină
iar mâine-i fără timp ce doare

pe muzica iubirii, diafană
un danț de veșnicii era-n Castel
cu oameni foști în duhuri dând de hrană

și arătându-și chipul Domnul, El
purta eternul dulce în icoană
Întreg în al privirii noastre pixel