Non-arta sucombă în staticul lipsit de valențe și valori, despiritualizat și deconectat de la sursele energetice ale activului, căci staticul și-a dezmembrat axa, structura și sistemul electro-energetice și în locul lor a transplantat în a fi matricea lenei cu elemente cu consistențe de delăsare, blazare, inerție, inept și pasivitate și a expulzat efortul de orice tip în spații care nu au tangență cu a fi-ul inoculat cu static, de unde a fost însușit de hărnicia punând pasiune și vocație în efort.
Staticul generalizează timpul mort în care a pătruns intruziv nimicul, siderarea, hiatusurile și golurile și se debarasează de timpul viu la care se acordează activul în care percepe eforturile pe care le consideră superflue, stresante și ca pe niște obstacole, absorbind responsabilitățile.
Staticul sfâșie elanurile, avânturile, entuziasmurile și efervescențele, influențează omul să fie condus de torpoare și să fie străbătut de blazare, indiferență și defetism.
Staticul nu se poate conecta la responsabilitatea care este activă și care se folosește de eforturi pentru a se integra în spațiile competiției care cere o sincronizare între gânduri, spiritualitate, inteligență, creativitate și meticulozitate și care mărește travaliul lucrativ anihilând stresul întrezărindu-se în mințile înguste și cu gânduri repetitive.
Staticul nu are potențe și nici potențial, augmentează neputințele și atrage slăbiciunile, neavând dârzenie, tenacitate și nici ambiție și posedă o voință minusculă vibrând în proximitatea 0-ului, fiind vulnerabil la negativitățile ce-i pot degenera structura labilă și fragilă.
Staticul este consubstanțial cu siderarea care cramponează a fi-ul de timpul prefăcut în non-timp de viața transsubstanțiată în non-viață și de realitatea influențată de materialism.
Inferiorul este de natură statică, superiorul este de natură activă, transfiguratoare și evolutivă și între ele se mișcă mediocritatea care evită neputințele, însă nu poate atrage potențele, potențialul și valențele aparținând oamenilor inteligenți care și-au inoculat activul în gânduri, matrice, a fi și vocație și care percep existența efervescent, fervent, asimptotic, flexibil și dinamic.
Staticul uniformizează viața, creează o singură stare echivocă, confuză și difuză și are predispoziție înspre nemișcare, delăsare, obtuzitate și ignoranță.
Staticul eșuează în unidimensional, iar activul își cristalizează sensurile în multiplicitate.
Multiplicitatea care este o caracteristică a activului se materializează în creații fecunde, în vocații prolifice și ramifică linia destinului, căci oamenii activi au capacitatea de a sări de la un destin la altul prin schimbări majore în care improvizația are un rol exponențial.
Multiplicitatea are similarități cu diversitatea și augmentarea și aplicată vieții îi induce eclectism, complexitate, alambicare și multifațetare.
Unidimensionalul se atașează de staticul împuținând ființa și divizând dimensiunile existențiale până la intervale minuscule.
Staticul nu poate absorbi energiile, fiindcă nu este conectat la sursele lor și din acest motiv staticul are idiosincrazie la eforturi, căci omul este un consumator imuabil de energii și când acestea se epuizează, omul își conservă mișcarea anemică prin siderare.