Infinitul limitat de Dumnezeu cu scopul de a nu se extinde în alte universuri și veșnicia limitată de Creator pentru a se sidera când atinge nivelul maxim, sunt atribute ale lui Dumnezeu care manevrează absolutul în care ființează supremul și manipulează timpul agățat de veșnicia limitată.
După infinitul limitat urmează un spațiu nedetectabil, necunoscut și necontrolat de Dumnezeu căruia nu i se aplică legile universului nostru și este posibil ca acest spațiu să fie colonizat de entități și să fie guvernat și controlat de alt demiurg.
Un infinit limitat clonat de univers ne-ar fi dăruit de acesta pentru a-i extrage absolutul și a-l insera în concret devenind astfel meta-concret.
Infinitul limitat corespunde cu cel mai mare număr asociat cu savaotul, iar fracția subunitară are la numitor negativul și la numărător pozitivul foarte apropiat de negativ și fracția supraunitară definește un om în care calitățile domină defectele.
Eclectismul oricât de profund ar fi nu poate forma o dialectică, căci eterogenitatea principiilor sale și diversitatea ideilor filozofice nu pot fi integrate într-o arborescență de raționamente veridice având conexiuni între ele pe care le asimilează dialectica.
Eclectismul aplicat vieții, dacă și-a atașat arta, estetica și eshatologia, îi conferă alambicare, complexitate și diversitate și dacă am găsi esența în eclectism am putea să-i corelăm raționamentele și să percepem în el atât fața, cât și reversul, fructificând puterea antitezelor ce întregesc reflexivitățile.
Un eclectism estetic ia forma și conținutul sincretismului care dă valoare și complexitate vocației spirituale.
Excentricitatea formează un om eclectic caracterizat de activități disparate, de elanuri eterogene, de întâmplări nelegate între ele și de sinuozități ființiale.
Un om eclectic dă versatilității sens major și improvizației extravaganță, fiind eclectic în toate gândurile și faptele sale, iar elementele matricei sale nu au coeziune, se află în antiteză și din acest motiv omul eclectic este măcinat de contradicții și dihotomii și zilele sale diferă între ele, iar consistența lor poate fi antinomică.
Eclecticul este similar cu o alambicare cu funcții eterogene și de sine stătătoare, pentru neofit ia forma unui labirint în care culoarele sunt raționamentele din care nu poate ieși.
Pentru omul profund eclecticul deține fecundități, specificități și potențialuri și dacă l-ar desface în categorii și compartimente, fiecare categorie înglobând o serie de raționamente de aceeași natură, am putea construi paradigme ale eclecticului care ar fi diferite între ele din punctul de vedere al raționamentelor și adevărurilor.
Un eclectic omogenizat s-ar scutura de contradicții, antiteze și dihotomii și aplicat creației i-ar conferi fecunditate, subtilitate, sofisticare și sincretism.
O creație eclectică lasă impresia că a fost scrisă de mai mulți autori, când de fapt a fost inspirată și creată când de spirit, când de rațiune, când de gândire și când de euri.
Eclectismul vocațional are calitatea de a inova mai amplu, de a experimenta mai curajos, de a elabora idei mai multe și de a imagina mai debordant.
Eclectismul creațional pare abstract, esoteric și este mai greu de înțeles, deși este înzestrat cu valoare, profunzime și idei inedite, îi lipsesc persuasiunea și coerența, de aceea creația eclectică nu are prozeliți și nici o exegeză favorabilă.