Pro-urile se concretizează în întotdeauna de care se atașează pretutindenul prin care cutreieră conștiența, iar non-urile se materializează în niciodată de care se fixează nicăierul prin care se mișcă nimicul având consecințele nimicniciei și ale 0-ului.
Întotdeauna permite orice, dezleagă libertatea de legi, norme, reguli și dogme, în timp ce niciodată interzice totul, aprobă doar coercițiile împânzind și colonizând libertatea refugiindu-se în arte.
Legea caută să dea consens între întotdeauna și niciodată, introduce coerciții raționale în întotdeauna și inserează libertăți logice în niciodată.
Savaotul a transsubstanțiat niciodată în totdeauna care descrie omnipotența și atotcuprinzătorul deținute de savaotul al cărui concret e absolutul și a cărui finitudine este universul.
Niciodată extinde și dilată coercițiul până ajunge negația supremă, căci la niciodată are idiosincrazie și repulsie vocația, creația, schimbarea și creativitatea care rezonează la întotdeauna ce se deschide succeselor pe care le augmentează.
Libertatea este propulsată de întotdeauna în necuprins, nemărginit și absolut și din simbioza dintre substanțele lor se obține beneficul de anvergură care dezmembrează structura lui niciodată și anihilează efectele și consecințele coercițiilor proliferând în lipsa democrației.
Niciodată este un cuvânt cu imanență adâncă, de la el pot porni ramificații ale raționamentelor dialectice, însă nu-mi place, nu-l agreez și evit semnificațiile lui coercitive și dacă s-ar aplica vieții, i-ar extrage toate sensurile și i-ar schilodi a fi-ului libertatea dezintegrată de acțiunea cumulată a tuturor coercițiilor incluse în niciodată.
Niciodată induce obturarea în perspectivă, îndreaptă viziunea înspre subteranele ființării și face din superlative neputințe care se augmentează la contactul traumatizant cu niciodată.
Niciodată nu vreau să fiu vasal coercițiului, întotdeauna ader la libertatea în care intuiesc absolutul universal, niciodată nu involuez, căci retrogradul îl asociez cu trogloditul, întotdeauna dau coeziune între spiritualitate și vocație și între prietenie și devotament, niciodată nu accept non-sensul, contradicțiile și absurditățile în viața spiritualizată, întotdeauna văd în sensuri superlativele.