Când mi se deschide sângele să-ți primească păcatul
luminile se sparg în cioburi de ploaie,
norii îmi intră în piept prin răsuflarea ta,
bându-ți sânul în dincolo de soare
dioptriile nemuririi cufundă clipa în nuntă lactee

Când nopțile ni se unesc în patul carnal
timpul sforăie în somnul uitării de curgere
de ni se opresc și inimile,
ceasornicele propriilor existențe
într-o vreme călare pe bidiviul trist

Când eram verde râdeam către sus de albastru,
încă nu-ți cunoscusem pielea
în care-mi încap dezvelirile de frunză acum,
copilărind eram
în amorul singur al mamei

Când ni se strică anotimpul minciunii
redevenim îngeri,
dezbrăcând crucea de adevărul ce ni-l turnăm în vene
cu seringa de plumb
al unui aur de eternitate

Când plumbul pe chipuri devine aur de zâmbet
reîncarnăm pe Dumnezeu, alchimistul,
îmi deschid sângele spre a-L primi
să nu ni se mai spargă luminile în cioburi de ploaie
și norii să nu-mi intre-n piept prin răsuflarea ta