poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1403 .



Scrisori de 10 Mai
personale [ ]
(dintr-o picătură de tăcere)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Yannelis ]

2020-05-10  |     | 



1.

M-am gândit să tac, şi am tăcut
Până când n-am mai putut

În pahar, abia de-a rămas, o picătură de tăcere
Am dus paharul la buze şi-am băut-o încet
De s-a uscat paharul
O singură picătură-n pahar
Şi m-am îmbătat de tăcere
Ştii cum e să te iubească o tăcere
Până când devii una cu ea?

Tu şi tăcerea ta aţi tăcut
Până când n-aţi mai putut
Tu ţi-ai adus aminte că-i 10 Mai
Tăcerea ta şi-a adus aminte de Dorra
De cai şi de Regele Mihai
Tu ai scris scrisori de 10 Mai
La toţi prietenii tăi
Tăcerea ta ţi-a citit
Din Regele Mihai

“Am văzut că oamenii nu mai ştiu să discute.
Ori se închid în tăcerea lor, ori se ceartă.”

Prima scrisoare ai trimis-o la Arad
Pe strada Meţianu, numărul 2
A doua, tot la Arad,
Pe strada Eminescu, numărul 8,
A treia scrisoare ai scris-o într-un Poem…

2.

Eu singur nu pot schimba lumea
Dar pot arunca o piatră-n apă
Să stric oglinda apei
Să fac vălurele
Bune sau rele
Dar să stiu că sunt făcute de mine

Asta-i conspiraţie, ai zis tu
Pătrunsă de momentul solemn de poveste
Cum n-a mai fost şi nici nu este
Dar sigur va fi pentru că aşa trebuie să fie
„După multă aşteptare, trebuie să iasă unul mare”
Aşa spunea Pişta, vânzătorul de loz în plic de pe Meţianu


Forfotă mare era pe Meţianu, când Pişta striga
Şi-n jurul lui se strângea lumea
Ca-n jurul lui Petrache Lupu de la Maglavid

3.

Azi când toate par că-s spuse şi nimicul prinde rost
Îţi vor povesti trei gânduri ce va fi şi tot ce-a fost
Te rog, vreau să-i scriu lui Harvey Keitel
Dacă-l găseşti pe fb, am nevoie de adresa lui de mail


din ochiul lui Orfeu
porneşte o rază de curcubeu
delfinii Infinitului
s-au regăsit
în sfârşi

în tăcerile albastre
dau de ora dimineţii
când un bard
tăia din clipă
trei bucăţi de Infinit
împărţind din rest fărâme
un suspin desăvârşit

din cortina căzută
teul nimeri în clepsidra
cu cele rămase
croitoresei de licurici
care făcu pelerina
manechinei Corina
fata cu manechinul din lemn de gutui

la orele 17:34
în punctul de întâlnire
umbra ramurilor vestitorului
va da rădăcini pietrei unghiulare
sărbătoarea măslinului
o vom face-n amphiteatrul de piatră

de era doar atât
tot n-ai fi ştiut
cum este cântecul mării
pe stradela vântului
în vocea din ochiul peştelui
când plouă cu soare şi curcubeu

pe străzile vocilor noastre
se va vedea
cum am reuşit Portretul
cu cercelul de scoică
în urechea stângă

4.

...Scaunele-şi aşteptă oamenii. Dorra-mi bate genunchiul cu lăbuţa sănătoasă. O mângâi pe semnul alb de licornă. Lumea trece pe lângă noi, grăbită. Semnele erau, de acum, bune. Pe firul dintre haos şi ordine mi-a făcut bătrânul nodurile lui marinăreşti, cu stări sufleteşti şi cu super-lună, cum a fost acum, pe 7 mai. Dorra-mi bate genunchiul cu lăbuţa sănătoasă. O mângâi pe semnul alb de licornă şi-o iau în braţe. Şi toate-s adevărate.

Păsările dadaiste au început să ciugulească de colo-colo. Una din ele a ajuns la păpădie. Suflă, a zis păsărica, şi-o rafală de vânt a suflat şi-a împrăştiat seminţele-n zările nevăzute ale hazardului, câteva ajungând şi la vânzătorul de loz în plic.


- Alege, Mircea, un bilet câştigător, zice Pişta.

Învârt cu mâna-n borcanul cu bilete şi iau în pumn trei din 10. Le frec pe râd pe bulina capsei şi mă opresc la un bilet.

- Acesta-i câştigător, zic eu.
- Eu pun un leu, zice Pişta.
- Şi eu pun doi lei, zice maestrul meu Sever Frenţiu, cu care ieşiserăm să cumpărăm pânze şi culori .
- Să le luăm pe toate trei, zic eu ştiind că merită riscul.
- La toate trei, merg şi eu cu doi lei spune vecinul meu de scară, Ştefan Zicher.

Evident că lucrurile s-au complicat. Cele trei bilete au fost câştigătoare. În borcan au mai rămas 7 bilete. Le iau eu pe toate, spune Bătrâna cu colivia şi capcana de şobolani, care-l însoţea pe Pişta, specialistă-n alba-neagra şi care se băga-n jocul de loz în plic doar să-i incite pe gură cască. Evident că Ştefan a muşcat momeala. Ce s-a întâmplat, povesteşte el într-o piesă de teatru care s-a jucat la Arad, cu ocazia unui vernisaj al lui Sever Frenţiu...

5.

La butuc, între scrisori, arunc undiţa în buza stufului şi aştept să vină crapul, să ciupească. De la Io, primesc o scrisoare liniştitoare.

Tati, am văzut că-l cauţi pe Harvey Keitel. Sper că nu te grăbeşti să-i dai lui tabloul
“Fata cu cercel de scoică”. Tim spune că-l vrea în colecţia noastră. Ştii bine că ai crescut o leoaică în mine. Simt că sunt stăpână pe situaţie atât la servici cât şi în viaţa personală.

Nu-mi este frică de eşecuri sau de greutăţi. Pentru Harvey, cu Tim, cu Mircea, cu Matei şi cu Alexandru, faceţi o piramidă de căutare şi lucrurile se vor strânge-n bila ta albastră pe care, de aici, o văd în fereastră... Astăzi, la ora 4:01, voi merge să semnez actele pentru căsuţa mea... Salutări lui Picasso, lui Tom, Linda şi lui Mamitza... Ai grijă grijă de tine...

6.

mi-a venit gândul să-ţi scriu
cu ajutorul tău, să aflu pe viu
ce mai face teiul din Copou?
mai are ramuri care să facă flori?

eu, ce pot să-ţi spun
marea-i acolo unde-o ştii
în spatele unui deşert
care anul acesta
s-a umplut de maci sălbatici



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!