1.

Stau pe un sfert de oră, pe băncuţa aceea de lemn
Cu care începe aleea, printre flori, spre Atelierul lui Ştefan
Parfumul florilor îmi deschide sufletul spre pictura de şevalet
Cu fiii Cuvântului de pe Stradela Vântului rătăciţi prin picturi
Prin Livada Darurior, ca fii ai Luminii şi ai Pământului
Ucenicind la cântarea aceea bisericească de la Radu Vodă
Şi de la Stavropoleos şi de care ne bucurăm şi noi
Oamenii mării din Peninsula RoradoR
Cu dorul făcut sămânţă de iubire
Şi de dragoste întru amintire cu viitor

Parcă a fost ieri ziua în care m-ai întrebat
Cine este Pictorul, Mircea, din manuscrisele tale?

- Este?
- Este!
Uite, aşa, şi pe nesimţite, am început
Să stau de vorbă cu omul meu.
- Hristos a înviat! Ştiam că va fi altfel anul acesta.
Ceea ce-i important, rămâne. Ce rămâne?
Aceea ce este!
- Ce vrei mai mult?

2.

Sămânţă de bucurie încolţeşte-n sufletul meu
Ca răspuns la chemarea de azi noape:
Veniţi de luaţi Lumină!
Şi-am luat această Lumină
Cum o luam când eram copil
Cu o lacrimă de bucurie udându-mi buzele
Când eu cu fratele meu, cu mama şi cu sora noastră
Cântam cu tatăl nostru, Troparul Învierii
"Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le"
Şi întorcându-ne acasă, dimineaţa, fugeam la Moş Gligor
Fericit de viaţa primită cu ocazia Învierii
Şi plângeam de acum că Moş Gligor n-a înviat
Mama mă liniştea zicând că învierea celor din mormânturi
Nu este în cele trecătoare, ci este în veşnicie
Eu nu pricepeam nimic, dar mă linişteam
Pentru că ce spunea mama era sfânt pentru mine…



3.

Din vremea aceea au încolţit în mine seminţele Învierii
O coardă subţire între minte şi inimă vibrează a cântare
La fiecare aruncare făcută de Semănătorul acestor seminţe
Cântare în care Veşnicia şi Infinitul grădinăresc
Cum grădinăreşte marinarul când ajunge acasă din Voiaj
Cu pânzele albastre zburând peste abise
Găsesc în mine lumea poveştilor necrise
Lumina Învierii, dea Domnul să fie,
Flacără vie în sufletele noastre. Amin!