Îmi prelungesc realitatea proprie cu realitatea sublimată din creații, cu irealitatea din imaginarul din poezii, cu spațiile viitorului colonizate cu sensuri în care realitatea așteaptă să se nască și cu realitatea spațiilor interioare în care activează și se manifestă entitățile din lăuntru.
Infuzez spațiile telurice și profane cu substanța superioară a spiritualității care agreează misticul, animismul, supranaturalul și spiritualul și care percepe în transcendent soluții neobișnuite, esoterice și exoterice de a ieși din criza existențială.
Spiritualitatea se acordează la eshatologie, căutând să-și atașeze unele ipostaze religioase și se detașează de profanul legat de mundan și stagnare, aderând la evoluția care-i augmentează dimensiunea.
O realitate privită și considerată eterogen ar însemna că spațiile ei s-ar augmenta în categorii distincte și separate și o astfel de realitate ar vibra inegal și ar fluctua încât oamenii i-ar simți zguduirile și s-ar împletici percepând-o ca bețivii.
O realitate considerată ca un tot omogen ar avea vibrații egale, constante, sincronizându-se cu vibrațiile naturii, lucrurilor și ale oamenilor.
Sistemul omului s-ar acorda la sistemul realității, astfel că o carență a unui sistem s-ar propaga și ar perturba celălalt sistem.
Irealitatea îmi privește gândurile confuze, echivoce și impure cu ochii himerelor, de aceea construiesc un câmp energetic care să prezerve toate gândurile pentru a nu fi traumatizate de entitățile cosmice.
Escapismul nu este o formă de irealitate, ci o realitate pe care s-a grefat visarea diurnă pe care spiritul o lasă liberă să cutreiere mentalul.
Când privesc imparțial irealitatea, aceasta este înlocuită de iluzii ce promit frumos și înșeală subtil.
Irealitatea a găsit un spațiu propice în oniric susținută de irațional, ilogic, absurd și himeric și mișcată de imaginația cu prelungiri în vise frumoase sau în coșmaruri oripilante.
Dacă am vedea în același timp atât realitatea, cât și irealitatea, am încurca obiectivul realității cu subiectivul irealității și am da vina pe irealitate pentru gafele, erorile, aberațiile și fărădelegile noastre.
Irealitatea având predispoziție la tenebre, himere și psihopatii ar inocula în omul vulnerabil inadecvatul, bulversarea, haosul și discordia, iar simulacrele ei pot trimite omul pe contrasensul vieții.