Când eu mă confund cu celălalt, convergem în centrul ființării a cărui substanță este conferită de esența divină și care vibrează pe frecvențele armoniei cu funcții de sincronizare.
În centrul ființării activează echilibrul care normalizează și raționalizează viața înscriind-o pe o orbită în jurul beneficului.
Atât eu cât și celălalt am asimilat celelalte euri în funcție de propensiunea la ele și fiecare sine se crede superior atât mie însumi, cât și celuilalt având impresia că fără activitatea lor m-aș descentra, mi-aș pierde echilibrul și aș deraia de la centrul ființării înspre periferiile în care nu poate pătrunde lumina ale cărei iridescențe inspiră creația, libertatea, estetica și etica.
Ceea ce sunt accesează autenticitatea, specificitatea și genuinul și inserează individualitatea în a fi-ul corelat cu matricea proprie ființială.
Ceea ce sunt circulă imuabil între eu și sine, între conștiență și percepție, între spirit și spiritualitate și aceste direcții au vectorii îndreptați înspre centru acolo unde activează esența lui cine sunt cu adevărat.
Celălalt care sunt tot eu, însă mai rebel și mai nonconformist caută să mă convingă că este ceea ce nu sunt, însă este un non-sens, fiindcă locuim în același sine, ne mișcăm în același a fi, avem aceeași spiritualitate și matrice și este imposibil să ne diferențiem.
Ceea ce sunt, însă sublimat și prezervat de esoteric s-a inoculat în vocația care devoalează încet-încet potențialul acordat la infinit și având spații universale în care stau pozitivitățile uluitoare și aptitudinile uimitoare.
Uneori simt că celălalt vrea să se abstragă din mine, vrea să cucerească o entitate interioară proprie pentru a se diferenția și a se manifesta drept altul decât sunt, însă este înfrânt.
Substanța sa este dizolvată în substanța entității și umil celălalt devine eu ca un sistem electro-energetic, spiritual și psiho-sufletesc care manevrează toate entitățile din lăuntru și le sincronizează pentru a se obține armonia, echilibrul și o stare stabilă de bine.
Câmpul energetic al planetei respinge negativitățile cosmice, absoarbe pozitivitățile generate de ființa universului.
Transcendentul și-a construit un câmp esoteric propriu care-l face invizibil pentru oameni, iar câmpul divinității format din esențe de energie pură, o prezervă de asalturile demonilor și ale diavolilor care vor să anexeze spațiile divinului de spațiile infernului.
Aurele sunt câmpurile oamenilor care interacționează în mod benefic cu aura minții planetare.
Când câmpul erorilor interferează cu câmpul adevărurilor se produce o energie pozitivă când adevărurile supun erorile sau o energie negativă când erorile supun adevărurile.
Câmpul tuturor posibilităților absoarbe variabilele viitorului și le umple cu probabilitățile referitoare la n existențe situate în viitor în care poate ajunge omul.
Ramificațiile existențiale pot lega două sau mai multe existențe pe care omul le încorporează într-o viață conectată la transcendere.
Câmpul transcendentului îi conferă invizibilitate în fața oamenilor, în schimb câmpul teluricului este vizibil și este penetrat de oamenii cu viziune transparentă care dezpliază de pe teluric pojghițele cotidianului, concretului, mundanului și terestrului până rămâne doar substanța genuină similară cu substanța ființială a omului și care interacționează cu substanța realității având consistență de fluid al universului.
Omul este un receptacol al energiilor cosmice pozitive, iar câmpul său are forța de a respinge energiile negative la care se conectează demonii vulnerabili la lumină.