Nu înțeleg cum inconștiența face prozeliți printre vulgul ignar, căci prin ea inconștientul penetrează conștientul și îl descentrează, restricționându-i mecanismele și manifestările.
Inconștiența are propensiune la erori, iar dialectica sa e falsă și o inconștiență cucerind mentalul îi umple spațiile cu absurdități, enormități, anomalii și ignaritate și terfelește responsabilitatea pe care o consideră sursa stresului, a grijilor, a problemelor și a surmenării.
Subconștientul necoordonat de conștiență poate atrage inconștiența care distorsionează percepția obiectivă asupra realității.
Inconștiența transformă realismul în ilogic și luciditatea în irațional, iar contradicțiile ei îl determină pe om să abereze.
Non-conștiența se dezvoltă și se mărește în funcție de mărimea inconștienței, așază o pojghiță pe realitate cu scopul de a nu fi vizualizată și înțeleasă de conștiența în care se încuibă obnubilarea.
Non-conștiența intenționează să plieze pe realitate o non-realitate prin care să se miște non-ființele acordate la nefiind.
Non-conștiența nu se poate infiltra într-o minte în care conștiența activă caută să stabilească conexiuni cu supraconștientul și non-conștiența are înclinație la irealitatea în care își poate proiecta himerele, tenebrele, inconștiența și ignoranța.
Non-conștiența a absorbit inconștiența și vrea să exileze conștiența într-un neant construit de real cu scopul de a înmagazina deșeurile, reziduurile și rebuturile ființiale.
Non-conștiența are legături cu non-sinele care vrea să schimbe a fi-ul în non-a fi asimilând non-esențele.
Non-conștiența, dacă a expulzat conștiența în neant, modelează un non-om având propensiune la non-urile ce-și fac din negații axă existențială.
Matricea non-omului îi inversează elementele matricei inițiale, astfel ca ele să caracterizeze non-conștiența.
Non-conștiența are ca sursă inconștiența ignară, ignorantă și incultă, nu poate percepe ansamblul și întregul realității pe care conștiența o percepe în mod omogen, ci doar fragmentat și în spațiile non-conștienței se încuibă eterogenitatea care dislocă structurile realității și ale existenței și omul nu-și poate conștientiza gândirea lipsindu-i gestaltul și sinergia sensurilor.
Non-conștiența umple golurile lăsate de absența conștienței cu non-percepții, când omul se desface de senzorial și senzitivități și privește viața și realitatea ca și cum nu ar fi și a fi-ul absoarbe vacuitățile cu efecte de haos, dezmembrări și dezorganizări.