poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2379 .



Scurt tratat de Șerbanologie
personale [ ]
note septembrie-octombrie 2019

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2019-11-03  |     | 



O știință care se ocupă cu studierea și înțelegerea ființei Șerban și cu identificarea metodelor de combatere a depunerii pe aceasta a straturilor de oxid care formează ceea ce numim ”maturizare”, ceea ce de fapt este un lung proces de coroziune și distrugere a ființei.

Copilul care începe să-și facă o idee despre ideea de ”erudiție” și care îi încadrează spontan pe adulți, pe toți adulții, în această categorie...

În plin soare blând de septembrie, un bătrân adormit pe o bancă la intrarea în Obor, cu brațele căzute în poală într-o poziție care sugera un fel de îmbrățișare a Vidului, mirosea a câine...

”Te așteptăm cu trandafiri criogenați” (reclamă într-o vitrină, Pantelimon, septembrie 2019)

Corpul meu de la 20, de la 30, de la 40 de ani, corpul meu, care vânase cu mine lei...

Vrei să scrii dar nu poți, ca și cum plimbându-te cu bicicleta într-o zi însorită, tot cerul e întunecat brusc de o farfurie zburătoare gigantică ce își îndreaptă tunurile către pământ.

Nu realizezi încă dimensiunea Căcatului în care mama ta, născându-te, te-a aruncat...

Sentimentul că am fost pus pe această Lume, exact cum ai pune o jucărie sau o piesă de șah pe o tablă de joc. Ambiția de a-i strica distracția Jucătorului. De ce mi-ar cere socoteală, din moment ce nu mi-a lăsat niciun pachet de instrucțiuni?

Raport zilnic către stârcul de cireadă de pe frigider.

Cine nu e invincibil, e vincibil?

Trezit (oarecum) din reverie, cu urechea țintă la versurile cântecului din radio: Poate că acela a găsit Cuvântul! (ochii mei, rușinați, coboară rugători...)

Cum am dat porumb la albine în Herăstrău, cu Andra... în aceeași seară, film ”Queen of Africa”, cu Katherine Hepburn și Humphrey Bogart

”Tamara Buciuceanu nu este ventilată” (Rock FM)

Mihail Googleniceanu

Eu, dacă îmi fac ordine în minte și încerc să descriu ce descopăr în timp ce îmi fac ordine în minte, sunt urcat într-un lift și montat pe acoperișul unui zgârie-nori...

Minte gonită cu câinii
prinsă cu lasoul și trântită la pământ
legată

Aparatul electric pentru gândaci, dotat cu beculețele roșii și verzi care pâlpâie, ca să vadă clientul că funcționează, s-a umplut de gândaci...

Discovery World, 2.10.2019 Un bătrânel într-o bisericuță medievală din Bretania, cu pereți groși și geamuri foarte groase, prin care intră înăuntru o lumină portocalie, spune, privind acea lumină: ”Am impresia că mă aflu înăuntrul materiei...”

Corzile mentale. Astea se pot rupe. Nu sunt de fier.

Purta în inimă iubirea tip liceu. Semenii lui își îndesaseră în inimi, peste iubirea tip liceu, iubirea trebuie să-mi iau nevastă, iubirea tip trebuie să-mi iau casă, iubirea tip trebuie să am mașină, carieră, poftă de bere și de bătut pe burtă tovărășește...

”De pe axa mea văd dezordinea / și răbdarea ta ne va eroda” – piesă la RR Cultural.

Esenin:
”Prin troiene șargul uite-l c-a turbat
Undeva-n poiană joacă-un paltin beat
Ne-om opri-ntrebându-l ce-i cu tine, ce-i?
Și-ascultând harmonici vom juca tustrei...”

Esenin:
”N-ai să cânți nici soarele nici clipa,
N-ai să vezi pe geamuri Raiul sfânt,
Precum moara fâlfâind aripa
Nu poate zbura de pe pământ”

Inima lui avea un magnet care atrăgea toate acele de oțel care-i ieșeau în cale ...

Văd paiul din ochiul aproapelui meu pentru că ochiul meu a fost proiectat să privească doar spre exterior. Nu eu l-am proiectat așa.

Intrare la Valeros cu o nectarină în buzunarul stâng al pantalonilor albaștri de pânză și cu o altă nectarină în buzunarul de la spate-dreapta al pantalonilor albaștri de pânză... Intrare în bloc cu aceste două nectarine în buzunare, căzute din punga pentru Mihai în portbagajul mașinii, recuperate de mama și întinse către mine, care eram la volan, peste spătarul banchetei din spate ...

”Socoți că pergamentu-i sfânta apă
Ce setea pururi ți-o va stâmpăra?
Zadarnic omule, ea te adapă,
Doar când izvoru-i chiar simțirea ta...” (Faust)

”Cu sân fierbinte marea iacă-mbie
doi ochi uimiți de-a ei minunăție.
Și-acum, când zeul-soare-ncet se stinge
să-i sorb, un nou iscat îndemn mă-mpinge,
nepieritoarea rază, pe-nsetate,
cu ziua-n față și cu noaptea-n spate...” (Faust)

”Sub orice strai cu-alean mă-nșfacă
strâmtețea traiului lumesc.
Sunt prea bătrân să-mi ardă-a joacă,
prea tânăr ca să nu doresc...” (Faust)

”Crezi, ca tot omul, când auzi cuvinte
Că dincolo de vorbe e și minte...” (Faust)

”Cântăreții nopții și ai mormintelor își cer iertare, aflându-se tocmai într-o discuție cu un vampir nou-născut...” (Faust)

și ziua aceea însorită de septembrie când merele căzute în iarbă strigau ”Moarte”

Ceea ce am vrea să spunem, dar nu spunem din varii motive, dintre care unul este respectul ipocrit față de mamele noastre, este că nu ar fi trebuit să ne naștem... Din această frustrare rezultă toate mizeriile care ne înconjoară, tendința ne a ucide unii pe alții este tendința de a repune lucrurile în ordine. Dar noi nu ne mai ucidem fizic (nu ne mai permite gradul nostru de civilizație) și atunci ne ucidem psihic.

Cum să ridici educația la nivel occidental când de aproape un secol slugile needucate din fruntea țării cultivă repulsia față de orice miroase cât de cât a educație occidentală? Confundarea ei cu aroganța, elitismul etc, ”ăștia nu sunt ca noi, din popor”. Dar de unde-or fi? S-au născut în eprubetă, sau cum?

Asociația Piftiilor Cilindrice

Și, la urma urmei, cine s-ar mai opri astăzi efectiv să plângă o frunză vejtedă-n cărare?

Un el și o ea, pe la 18-19 ani, pe peron la piața Victoriei Ea: Profu meu de chimie are casa cu ușa pe tavan El: ? Ea: A murit, e-n coșciug boule!

Notificare FB: Burnea Ștefania și Alexandra Gălușcă au postat în Gânduri Calde

Patafizică: știința soluțiilor imaginare.

Fița de vie.

Ce avem de spus în cuvinte trebuie spus aici, pe lumea asta. Pe lumea cealaltă comunicarea nu mai ține de cuvinte.

Nu scrii, nu-ți găsești respirația, nu pentru că te deranjează cineva, ci pentru că te-ar putea deranja...

Așa cum șoferii din România au început să asimileze ideea că pietonii au prioritate la trecerea de pietoni, așa ar trebui asimilată și ideea că PSD=PCR

Împărăția mea nu este pe lumea aceasta. Împărăția mea e în puritate, pe marginile ascuțite ale labiilor iubitei mele...

Cum te simți în România? Ca-ntr-un cilindru

La poala muntelui nerăsturnat șezum...

Dimineața gândac ucis în chiuvetă cu apa clocotită pentru ness...

Această carte a fost scrisă de un om care a înțeles să-și iubească semenii fără a se atinge de ei..

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!