Am ajuns târziu. Și am preferat, o vreme, să nu mă așez. Acum, când scriu, ascult cu o ureche Chopin și cu cealaltă, Imnul României , la Summitul PPE la București. Ce îmbinare minunată aud! Când ultimul vers se pierde, reduc sonorul. Mă întreb cum ar fi viața dacă nu am asculta știri? Am încercat de câteva ori. A fost plăcut, dar nu mă simțeam întreagă. De parcă cineva m-ar fi introdus într-o eprubetă pentru experiment. Alt experiment. Trag cu ochiul la buzele lor care se mișcă, la zâmbetul sincer sau de circumstanță. Ridic din umeri și-mi zic: ”Politică! Să o facă cei care pot să spună adevăr sau minciună cu aceeași seninătate, indiferent de ce parte a trupului meu se află, indiferent de altitudinea la care se situează față de Pământ”. Îmi doresc doar pace, liniștea aceea care să-mi permită să trăiesc fără grijă și frică. Frica de ziua de mâine, de omul care trece pe lângă mine, de gândul meu spus curat (indiferent de orientare sau lipsă de orientare) care ar putea să atragă viruși lingvistici atunci când părerea se bifurcă. Îmi doresc să trăiesc într-o lume în care ura este doar o poveste urâtă cu zmei și vrăjitoare, nu, o ființă, aproape, legitimată cu actul nostru de identitate. Treptat ea ne va ucide. Nu este nevoie de războaie cu bombe sau inteligență maladivă pentru a fi decimați ca specie.
Ce tristețe incomensurabilă! Să vrei să fii conectat la tot ceea ce înseamnă Real și să apeși pe Off, (indiferent de post, indiferent de evenimentul politic prezentat), dintr-o reacție de apărare dictată grav și ferm de subconștient. Și mă întreb cu naivitate, cine ar trebui să facă politica pentru ca astfel de frustrări să nu mai funcționeze în conștiință? Poate… ”Extratereștri”… îmi răspunde un glas doar de mine știut.
Chopin se aude, încă. Și-mi amintesc așa, ca un basm, de seara de ieri de la Casa Schiller unde a avut loc lansarea volumului de poeme "Veșminte de Luceafăr" - autor Daniela Gherasa, apărut la Editura Astralis. Priveam, din picioare, expresiile participanților, gândurile, zâmbetele adevărate, bucuria contopirii cu înțelesul unui suflet. Îi vedeam de sus, ca și cum mergeam pe stradă purtând poante. Poante care ar trebui purtate, poate, atunci când nu mai înțelegem nimic…
Ileana Popescu Bâldea
16 Martie 2019