| 
		poezii v3  | 
		Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
| 
		 | 
	
		
 | |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]()  | 
    
    
     | 
    |||||
| 
	
 
		  agonia ![]() 
 
■ Cenușăreasa desculță 
 Romanian Spell-Checker Contact  |     
    
 
 - - - 
      - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  2019-01-18 | | 
Orice aș face, dar absolut orice aș face, îmi pare că-mi risipesc timpul. 
      Dacă mă plimb, de curând fără copii fiindcă, deh, au crescut suficient cât să-i incomodez, îmi pare că-mi risipesc timpul. Dacă merg la lucru, zece ore pe zi, ca să-mi țin casa și familia la standarde condiționate de-o societate filfizoană și nicidecum de-o necesitate fundamentală, îmi pare că-mi risipesc timpul. Dacă mă uit la știri sau la campionatul mondial de fotbal ori de șah, îmi pare că-mi risipesc timpul. Dacă îmi redecorez sufrageria ori tund iarba în grădină, îmi pare că-mi risipesc timpul. Dacă umblu, câine dezlegat, prin Roma, deh, ca omul turist care vrea să-și desfete ochii și mintea cu urme clare ale istoriei, îmbogățindu-mă, îmi pare că-mi risipesc timpul. Dacă vorbesc cu mama, Dumnezeu să-i dea sănătate, la telefon despre flori, căței, prețuri ori vreme, îmi pare că-mi risipesc timpul. Dacă readuc la viață aspiratorul atât de abuzat de nevastă-mea, îmi pare că-mi risipesc timpul. Dacă mă holbez, fără noimă ori gânduri, la pendula ceasului agățat pe perete, ore în șir, tocmai pentru că nu mai vreau să-mi pară că-mi risipesc timpul, îmi pare că-mi risipesc timpul. Scriind asta, despre cum îmi pare mie că-mi risipesc timpul orice aș face, îmi pare că-mi risipesc timpul. Când, de fapt, numai gândindu-mă la asta, nu fac altceva decât să admit și să consimt că el, dragul, cinicul și relativul meu timp, mă risipește pe mine și asta fără să-i pară (rău)... Suntem, monștri ori canari, captivi într-o clepsidră și ne plouă cu nisip. Nu știm ce înseamnă răsturnarea clepsidrei, o vom ști, poate, doar atunci când aceasta chiar se va răsturna. Până atunci, orgolioși și invincibili, ne răhățim pe noi de frică, aplecați conștiincioși peste frumoase, încântătoare nimicuri, lăbărțându-ne, sistematic și poate inconștient, într-un spațiu restrâns, infinitul de limite... 
  | 
    ||||||||
| 
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
  |||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate