vorba-și prelungi tăcerea, ca să afle ce gândesc,
eu dădeam cu zarul sorții, să ating tot ce iubesc
și-n atingerea subțire corzi pe trup de plop cântară,
din ecoul tău cu țărmul, câinii-gemeni mă lătrară





4.

în respiraţia dimineţii
se-aude, ca prin vis, scârţâitul unei porţi,
a unui lanţ de ancoră

undeva-n Peninsula cu viaţă pestriţă
am întâlnit
o lume pe care-am cunoscut-o
la vremea când echipajele
se pregăteau de cadeţie
şi străzile erau pline
de pictură şi poezie
într-o cafenea
a scriitorilor, visătorilor, pictorilor
şi-a trişorilor
unde
caloriferele şi geamurile erau îngheţate
pereţii se umpluseră de mucegai şi igrasie
aşa că i-am acoperit cu picturi pe hârtie
cu texte şi pretexte de evenimente
susţinând ştafeta de încredere
începută pe scara de la mijlocul plajei
din cel mai înalt castel de nisip
continuată pe scara fără nume
teatrul principal fiind Cafeneaua

caloriferele erau întotdeauna reci
peste iarnă, vitrina şi ferestrele
se acopereau de-un strat gros de gheaţă
spre disperarea lui Nae Motoc
a lui Dan Perşa şi-a lui Ovidiu Dunăreanu
oamenii de bază ai Revistei Tomis
care
la vremea aceea
era inima culturală a Tomisului

cu Nae, cu Emin, cu Eliade şi cu Aleku
creştea cvartetul viu
dintr-un joc fecund
la care participa
lumea care intra-n cafenea


ecoul unei nopti de vară
în lanul de secară
vine însoţit
cum vă spuneam
uneori
fără veste
colorat de îngeri
şi colindători

îmi sorbisem și cafeaua, șoaptele-și vorbeau în ceașcă
și din zațul întâmplării Infinitu-și făcu mască

Da. Oamenii sunt grăbiţi. Vremurile nu mai au răbdare.



Constanţa, joi, 13 decembrie, 2018
(ecou din 13 decembrie 2010
când a venit Dorra la noi)