Despre dragoste

Dragostea și inchiziția nu trebuie să aibă nimic în comun.

Dragostea nu se livrează după principiul cartelei.

Singura erezie în iubire este actul nesupunerii în fața normalității.

„Anomalia” în dragoste are propriile legi, Înseși Divinității dragi, căci astfel, ieșit din sine, omul se apropie inevitabil de Creator.

Nu se supără Dumnezeu că am iubi „prea mult”.

Să nu ne punem măști decât atunci când ni se face frig, în niciun caz frică.

Și floarea o să prindă curaj să-și așeze rădăcinile pe un loc în care omul s-a sfiit să trădeze.

[Și totuși!] Iubirea nu sfârșește cu o vorbă. Nici cu o „hotărâre”.

Relativitatea are ea însăși definiții relative.

Despre oameni

Omul cu adevărat puternic este acela capabil și chiar fericit sa iasă cu el însuși la scenă deschisă, indiferent de împrejurări, în aplauzele publicului sau în oprobriile acestuia.

Omul autentic se asumă pe sine, își asumă mai exact cuvintele, actele, sentimentele proprii.

Ești Om când îți recunoști limitele, dar nu-ți ignori nici capacitățile.

Þine de 'geniul' elementar al fiecăruia dintre noi să ne asumam Umanitatea cu maximă decență și maturitate, ceea ce nu exclude latura noastră copilăroasă, ba dimpotrivă, o promovează.

Să nu avem pretenția de a fi recunoscuți când preocuparea noastră prioritară a fost aceea de a ne ascunde în mod constant.

Nu devenim mai înțelepți neapărat pentru că așa ne propunem, ci pentru că, de bună- credință fiind, am avut mereu ochi de văzut și urechi de auzit.


Despre “drepturile de autor”

Ești Om când scrii un poem și-ți treci numele sub el, convins fiind că nu din grandomanie / lipsă de smerenie sau suficiență ai făcut-o, ci din asumare.