Probabil că una dintre cele mai atractive metode de a promova o zonă este aceea de a organiza un festival. Vara, România abundă în festivaluri, unele devenite deja celebre, altele străduindu-se să ocupe un loc în salba de evenimente menite să pună negreșit pe harta turistică a României amprente inconfundabile. Statistic vorbind, majoritatea festivalurilor au temă gastronomică. Cum altfel cu un pământ atât de binecuvântat? Festivalul usturoiului, Festivalul cartofului, Festivalul sarmalelor, sunt doar câteva dintre festivalurile care s-au născut și au crescut în Transilvania, devenind deja tradiționale și amplificându-se de la o perioadă la alta în interes din partea vizitatorilor.
Mai tânăr și încă străduindu-se să crească suficient cât să capete anvergură, Festivalul Tuberozelor de la Hoghilag (jud.Sibiu).este un eveniment aflat la început de drum, dar foarte important pentru prima comunitate din țară de cultivatori ai acestor flori parfumate. Câmpurile de tuberoze din Hoghilag nu sunt însă tot atât de tinere precum festivalul care le poartă numele. Ele au fost înființate în anii 50 de către comunitatea de sași. La plecarea acestora, în anii 90, românii au preluat îndeletnicirea, cu toate că această minunată tuberoză înflorește odată la trei ani, iar procesul prin care ea ajunge la maturitate necesită eforturi substanțiale din partea cultivatorilor. În jur de 30 de cultivatori au reușit să transforme zona din apropierea Târnavei într-un tărâm al tuberozelor, un loc din care spectaculosul parfum al florilor ia drumul întregii țări și nu numai.
Deși s-a născut anul trecut, doar în acest an am aflat și noi despre Festivalul tuberozelor. Cum e la o aruncătură de băț de Sighișoara (16 km), și cum s-a nimerit a fi primul week-end din august, exact perioada în care are loc festivalul, am hotărât că este o idee strașnică să ne petrecem sfârșitul de săptămână într-un tur al câmpurilor de tuberoze. Zi frumoasă, deosebit de caldă, drum întins și în stare foarte bună, câmpuri de porumb și floarea soarelui povestind despre bogăția pământului transilvănean, promisiunea unei experiențe speciale. Ne abatem de la drumul spre Mediaș și, imediat ce traversăm calea ferată, observăm un panou simplu care ne anunță că am intrat pe Tărâmul tuberozelor. În drumul nostru, din loc în loc, câte un mic indicator cu inscripția „Spre eveniment” ne sugerează că organizatorii și-au luat rolul foarte în serios. Turnul bătrânei Biserici evanghelice, gazda evenimentului, se zărește din depărtare, ca un străjer al unei lumi în care poți pătrunde doar dacă ești curat la suflet. În spatele bisericii, un câmp proaspăt cosit servește de parcare. Copii purtând tricouri verzi cu inscripția evenimentului se grăbesc să ia în primire mașinile sosite și să le semnalizeze locurile libere din parcare. „Lasă-mi-o mie pe asta, tu o iei pe următoarea!”.
Urcăm un deal mic, trecem de o scenă amenajată pentru spectacolele muzicale, pătrundem pe poarta bisericii. O tânără în costum popular ne întinde surâzătoare o tavă cu pâine și caș, căci de acum am devenit oaspeți ai Tărâmului tuberozelor. Ne cad ochii pe un banner suspendat deasupra unei tarabe de lemn, purtând inscripția „Centru de informare”. Zâmbim și ne apropiem de masă. Găsești programul evenimentului, o hartă a obiectivelor zonei și multă, multă disponibilitate de îndrumare. Ne înscriem pe lista pentru un tur al câmpurilor de tuberoze și ni se leagă la încheietură o ață roșie. Să nu ne fie de deochi! Până vine ghidul nostru, ne învârtim printre tarabele cu produse tradiționale. Se vede cu cât sârg s-au pregătit oamenii pentru festivalul lor. Lichiu (plăcintă) cu varză, cu brânză, cu ceapă, scoverzi (gogoși împletite), prăjituri cu mere, pere, prune, căpșuni, siropuri, gemuri, vinuri, fac concurență obiectelor hand-made, tablourilor, lumânărilor parfumate și obiectelor de olărit. Peste toate, domnește regina: tuberoza. Brațe întregi de flori se scaldă în razele soarelui din gălețile în care au fost expuse, ornamente, aranjamente, toate cu ea și slăvind-o. Intrăm în biserică. Pe pereți au fost suspendate cuverturi, costume populare, obiecte tradiționale. În fața altarului, tablouri care compun expoziția de pictură și un panou pe care va rula documentarul „Orgile Transilvaniei”. Înduioșătoare și reconfortantă simplitate.
„Roșu! Roșu!” E chemarea noastră. Ieșim. Grupul care poartă ață roșie la încheieturi pornește în turul câmpurilor de tuberoze. Intrăm în gospodăria lui nea Munteanu, prima în care s-au cultivat tuberoze. Încă din dreptul șurii, prin poarta deschisă, se poate vedea grădina. Magie curată. Tulpinile elegante susțin florile stelate de un alb strălucitor în soarele amiezii. Parcele ordonate, ca niște detașamente de soldați cu baionetele ridicate, hipnotizând vizitatorii. Un om culegând tuberoze este un spectacol în sine. Apucă tulpina imediat sub floare și smulge. Trupul fraged pocnește ușor și apoi părăsește pământul. Povestea florilor e simplă: un bulb, multă apă și trei ani de îngrijire până ajunge să se înalte ușor peste un metru. Trăirile din preajma ei sunt mai complicate și mai greu de descris. Cineva spunea „floarea aceasta ori nu-ți place de la început, ori te subjugă”. Eu zic că nu are cum să nu îți placă. Atâta timp cât mari firme de parfumuri au încercat să îi reproducă buchetul, nu cred că se poate vorbi despre a nu cădea sub vraja tuberozei. Cu brațele încărcate de flori părăsim gospodăria îngrijită și ne întoarcem în curtea bisericii. Copiii doresc să participe la atelierul de pictură pe sticlă. Din păcate, părintele, cel care trebuie să conducă activitatea, încă nu s-a întors de la un botez. Ne așezăm pe iarbă și închidem ochii. Parfumul de țară, de floare și de simplitate ne face să înțelegem cât de complicat e cotidianul nostru și cât de mult farmec au aceste evadări din el.