Măcar câteodată noaptea este sfetnic bun. De fapt, întotdeauna a fost convinsă că acesta este intervalul temporal în care apocalipsele diurne culminează în zorii zilei următoare cu o geneză. Gândurile se adună la sfat. Printre ele, sentimentele. Imaginile. Destinele. Când tu dormi. Habar nu ai. Subconștientul tău dispune de resurse nebănuite în a asigura perenitatea acelei voințe oarbe de a fi. [Sau poate Creatorul vrea cu orice preț să-și păstreze zidirea vie?! Să-i insufle bucuria, continuitatea, neabandonul... prin inducerea subtilă a sensului vieții...] Te strâmbi. Te întorci când pe stânga, când pe dreapta. Zâmbești. Râzi în hohote. Þipi. Plângi cu sânge. Pe o pagină foarte albă exersezi caligrafia lui E. Te eliberezi. Simți moliciunea caldă a tovarășului de pat, partener cu drepturi egale într-ale apocalipselor, într-ale cosmosului.
Destul de devreme adormită (când tu ești adesea pasăre de noapte), te trezești și mai devreme, pusă pe fapte doar bune. Pe balconul ce dă înspre mare, costumul deux-pièces orange flutură pe frânghia invizibilă, făcând concurență răsăritului. Asta îți dă un sentiment de prezență frenetică [Mereu ți-a plăcut să ai o fereastră. O frânghie. Care să fie constant plină. Dacă nu cu rufe proaspăt spălate purtându-și parfumul în sufletul norilor albi, măcar cu clești policromatici. Așa văzul își pierde din goliciune, cerul însuși ancorează cu brio într-o devenire pământească...].
Experimentezi sentimentul unei compatibilități perfecte. Îi simți din nou buzele senzuale, privirea cuceritoare, părul blond. Îi sorbi modulațiile vocii groase de demuuuult știute. Te trezești Femeie 100 % și știi că asta i se datorează (și) lui. Îl privești cu gratitudine. Îi aprobi gesturile, chiar micile critici. Un fotograf de modă veche vă va face poze color... numai 5 la număr... să nu se piardă farmecul, să nu se dilueze identitatea. Ca-ntr-un tablou al altei ere, nu-și va reține emoția rudimentară, aproape primitivă; va striga în gura mare: Cele mai frumoase poze!!! Toată lumea îl va crede. Vor fi postúrile voastre definitorii: în loc de 2 oameni se va vedea o inimă. Pe plaja cu nume de regină [Cleopatra], o sonie se va regăsi. Deopotrivă puternică și femeie: Sò-ni-a!!! Chiar dacă mâna lui o va strânge în răstimpuri mult prea tare, o va face să înțeleagă că e „a lui”. Un gând inofensiv într-o primă instanță și care, aprofundat, îți dă fiori, culminând în anxietate. Iar ea habar n-a avut vreodată cum este să fie „la stăpân”.
Traversează satul de vacanță, rezistă ispitelor sclipitoare și colorate (97 % kitsch-uri nevinovate), trec mai multe poduri, inclusiv peste ape băltite cu mătasea-broaștei și cerșetori ciungi pe margine. Pe la ureche îi ajunge un imperativ: „Talibane!” Instinctiv înțelege că lui i se adresează... un fel de „subaltern”... La lacul Tăbăcăriei își aruncă pălăria cu boruri cât o umbrelă, se tânguie vreo 40 de secunde că au strâns-o sandalele... nu, nuuuu... nu alea cu talpă lată, da,... tot albe, dar...celelalte... Și ce dacă niciodată nu se încalță comod? Da’, ce, el n-a auzit că la beauté oblige? Și, cum, cuuuum să-i interzici cuiva să mănânce înghețată? Păi,... chiar... cuuuum? Că o s-o doară gâtul? Înghețată cu vanilie și trufe! Aaaaa, asta chiar că nu se poate!