râd deși plecările tale smulg din realitate
inamicul meu principal timpul care coboară din păsări
metaforă limpede pe sânii mei
așa doară ne creem singura realitate suportabilă
toate celelalte le învârtim pe degetele orașului
educația noastră sentimentală

dacă jocul în care ne trădăm mai mult decât orice convenție umană ne ține de cald ca o piele de oaie neagră
coaliția spontană a fugii spre înțelegere capătă inflexiunea grădinii noastre secrete

îmi place mai mult de tine așa singur decât
volutele plecărilor tale după ce ai fost atât de mult