La etajul doi,
o fereastră larg deschisă.
E apartamentul unde a locuit
un poet.
Deschisă precum o rană în piept
sau ca o așteptare în cer.
Sau poate e un zâmbet.
Pe vremea când trăia poetul,
vedeam versurile lui
coborând pe aceeași fereastră,
pe funii improvizate din pliculețe de ceai,
etichete desprinse de pe cutii de medicamente
sau pet-uri de bere...
Unele chicoteau și se risipeau prin grădina de
la intrarea în bloc, altele se avântau pe inorogi
nervoși și eleganți,
spre zări îndepărtate.
Astăzi, doar fereastra deschisă
precum o așteptare în piept
și o rană în cer.
Sau zâmbetul cuminte al unui apartament
în care,
nu demult,
trăia un poet.