„Să știi că am mare încredere în dumneata...” îmi spunea noul meu vecin, care se mutase cu puțin timp în urmă în cartier, după ce își vânduse apartamentul de bloc din București. ”Da, dar eu nu prea mă mișc cum trebuie...” încercam eu să-l mai temperez și să mă scuz în același timp. ”Lasă...” începea vecinul să mă încurajeze; cunoaște el la un spital pe cineva care m-ar putea ajuta să mă pensionez medical... Eu însă nu mă gândeam la medici sau la pensionare. Dacă tot urma să mă apuc de scris și să-mi rezolv astfel multe din problemele pe care le aveam, aproape că nici nu mai conta faptul că, de exemplu, nu mai eram în stare să ajung nici până la micul magazin din cartier, aflat la doar câteva sute de metri... ”Dumneata să citești niște ziare...” îmi spune vecinul într-o zi dându-mi niște ziare aduse de copii de la București. Le citesc, vecinul nu mai vrea să i le înapoiez, așa că le adaug la colecția de ziare pe care o am, mult mai ‚subțire’ în ultimii ani. „Dumneata să-ți alegi niște cărți...” spune vecinul la fel de politicos în altă zi, invitându-mă în casă. Cred că sunt mai mult de o sută de cărți înghesuite într-un corp de bibliotecă și aleg în mare viteză două. Pentru că vederea a început să-mi slăbească și pentru că mai am și alte treburi de rezolvat prin curte, pendulez vreo două săptămâni între ”Agonia României” și ”Americanul liniștit”. Prima carte se referă la niște evenimente petrecute cu câteva decenii în urmă, dar se puteau găsi asemănări și în unele evenimente recente. A doua este mai degrabă un roman și cum nu mai citesc de mult romane, fiind preocupat mai mult de știrile transmise la t.v., nu reușesc să termin cartea. Mă salvează tot televizorul, pentru că la un moment dat este difuzată o ecranizare după cartea respectivă și mă lămuresc cum stau lucrurile...
13.07.2008