poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-10-22 | |
În română, prepoziția de este prepoziția fundamentală cu care se construiește obiectul prepozițional guvernat de vb. a se mira; spre deosebire însă de contextele similare, consemnate de noi (v. D.-L. Teleoacă, Verbele de mirare) pentru sp. extrañarse, se pare că enunțurile în care obiectul prepozițional al vb. a se mira reprezintă morfologic un substantiv / pronume [+animat, +personal] sunt relativ mai bine reprezentate:
„Înainte de ‘89 ne-am mirat noi de occidentali, acum să se mire ei de ce...”; „Ne-am felicitat și ne-am mirat de reacția la articol”; „Noi ne-am mirat de aceasta intamplare”; „Si noi ne-am mirat de ea, dar o lasam in pace”; „Mă rog, de Blaga nu ne-am fi mirat, a înghițit destui broscoi la viața sa,...”; „Nu ne-am mirat de participarea dânsului,...”; „... chiar și eu m-am mirat de acest lucru”; „M-am mega [sic!] mirat și eu de atâta iubire că doar n-am fost o mare vedetă”; „În Andros ne-am mirat în primul rând de agresivitatea vântului...”; „Dar nu m-am mirat de asta, că abia ce auzisem mai înainte auzisem și...”; „Ne-am uitat toți pe geam și ne-am mirat de mașinile din curte” ș.a. Într-un plan de adâncime, structurilor în care grupul prepozițional este marcat prin prep. la (și în componența căruia intră un infinitiv lung [cf. vedere, aflare)] sau un derivat regresiv postverbal [cf. auz] le-ar putea fi atribuită, în funcție de context, fie valoare argumentală (de obiect prepozițional), fie adjuncțială (de circumstanțial de timp); testul expansiunii respectivei părți de propoziție este susceptibil de a aduce unele argumente în acest sens, în această ordine de idei, de pildă, enunțul Ne-am mirat la auzul / la vederea / la aflarea veștii putând fi echivalat atât prin a) Ne-am mirat când am auzit / am văzut / am aflat vestea, cât și prin b) Ne-am mirat să auzim / vedem / aflăm că... [Chiar și în astfel de situații (cf. a)), în opinia noastră, este discutabilă valoarea circumstanțială a subordonatei respective, nu numai având în vedere că verbul din subordonata introdusă prin adv. când este un verb sentiendi sau de cogniție (cf. a vedea, a auzi, a afla...), ci inclusiv considerând coreferențialitatea de subiect a celor două propoziții – regenta și subordonata. Ipoteza formulată pare a se susține cu atât mai mult pentru contextele în care, după verbul sentiendi / de cogniție, urmează, nu un substantiv, ci o altă subordonată, introdusă prin conj. că (cf., de ex., Ne-am mirat când am auzit că...; pentru discuția detaliată, v. Teleoacă, Verbele de mirare, secțiunea consacrată subordonatei completive prepoziționale]. Din contextele excerptate din pagini de limba română, menționăm: „Însă cumva, lumea tot s-a mirat la auzul știrii despre sinuciderea lui...”; „Regina zânelor s-a mirat la vederea acestor ființe agile mici”; „Am vazut copii care la vederea unui african sau a unui asiatic s-au mirat mult, au aratat cu degetul, au intrebat de 10 ori”; „La auzul acestor vorbe, cu toții s-au mirat!”; „La auzul acestor cuvinte, ucenicii s-au mirat foarte mult, după care au întrebat...”; „La aflarea vestii, colegii lui Albusan s-au mirat, spunând că, în cazul în...” ș.a. Uneori, în registre mai puțin îngrijite ale limbii, în speță la nivel colocvial, la este selectat (abuziv) în locul prep. de (cf., de pildă, „Eu si Criss ne-am mirat la ea [o fată, n.n.] vreo 5 minute”). Nu este exclus ca structura respectivă (cf. ne-am mirat la ea) să reprezinte o contragere din construcția mai complexă, în limitele căreia recurgerea la prep. la este pe deplin justificată, și anume: Ne-am uitat la ea mirați / și ne-am mirat → Ne-am mirat la ea. Tiparul a fost consemnat de noi cu o frecvență deosebită în cazul altor verbe psihologice de mirare, bunăoară în cazul verbului a se minuna, pentru care nu am exclus (v. Teleoacă, Verbele de mirare) nici o posibilă influență din partea corespondentului francez s’émerveiller [+ prep. à + substantiv]. Contextele – nu foarte bine reprezentate – în care în fața sau înaintea constituie mărci ale grupului prepozițional corespund enunțurilor din spaniolă cu ante și frente a. Și de această dată se impune disocierea între situațiile în care: a. numele din grupul prepozițional este abstract (argument în favoarea unei poziții argumentale); b. numele din grupul prepozițional este concret, însă eventuala substituție cu de (a prep. / locuț. prep. înaintea / în fața) este una firească, nesoldându-se cu modificarea conținutului mesajului respectiv, nici cu generarea unui enunț bizar; c. numele din grupul prepozițional este concret, iar substituția prep. / loc. prep. înaintea / în fața cu de nu se poate face decât cu riscul generării unor enunțuri mai puțin firești [În această ordine de idei, de pildă, un enunț ca Ne mirăm în fața televizorului / televizoarelor este susceptibil, cel mai adesea, a fi decodat prin interpretarea grupului prepozițional drept circumstanțial de loc (cf. Ne mirăm [stând] în fața televizorului) și, doar în situații cu totul speciale (când contextul mai amplu permite și chiar impune o astfel de interpretare), drept obiect prepozițional (cf. Ne mirăm de televizor / televizoare, subtextul putând implica, de exemplu, ideea unui televizor performant tehnologic, astfel încât Ne mirăm de televizor = Ne mirăm / Suntem foarte plăcut surprinși de tehnologia remarcabilă...)]. Așa cum se poate înțelege, numai în a) și b) avem a face cu un obiect prepozițional, nu și în c), situație ilustrativă pentru o poziție adjuncțială (un circumstanțial de loc). Cităm spre exemplificare: „M-am mirat în fața acestui dar, așa cum te miri în fața unui copac de la care nu te așteptai să înflorească”; „N-are rost să mă mir, prostește, în fața talentului imens al celor trei protagoniști; sunt bine cunoscuți și mulți s-au mirat înaintea mea”; „Numele lui Dumnezeu nu îl cunoastem, ci ne miram înaintea lui (= „ne mirăm de el”, n.n.)”; „Nu mai puțin însă m-am mirat și eu în fața unui tablou cel puțin identic, atunci, ca și acum; tablou care m-a impresionat prin simplitatea lui” ș.a. Grupurile prepoziționale cu pentru (corespunzând structurilor cu por din spaniolă) apar izolat în contexte poetice: „Și ne-am mirat pentru tot / ce palpită și-i viu”. * Rezultă, pe baza contextelor consemnate, pe de o parte, posibilitatea utilizării unor prepoziții / locuțiuni prepoziționale în variație literară liberă (cf. Ne-am mirat de acest dar, dar și Ne-am mirat în fața acestui dar; Ne-am mirat în fața talentului protagoniștilor, dar și Ne-am mirat de talentul protagoniștilor), pe de altă parte, circumscrierea unor prepoziții față de registre stilistice distincte (cf., de pildă, [lit.] Ne-am mirat de occidentali / de ea vs. [colocv.] Ne-am mirat la occidentali / la ea) sau față de tipare specifice (cf., de ex., Ne-am mirat la vederea ei / la auzul (aflarea) veștii // ?Ne-am mirat de vederea ei / de auzul / aflarea veștii). [Dacă enunțuri precum Ne-am mirat la occidentali sau Ne-am mirat la ea sunt circumscrise unui registru stilistic mai puțin pretențios, contexte de genul Ne-am mirat de vederea ei / de auzul / de aflarea veștii nu pot fi acceptate a exista în variație liberă cu Ne-am mirat la vederea ei / la auzul / la aflarea veștii, întrucât cele din urmă contexte prezintă o încărcătură semantică mai complexă, în consecință fiind vorba despre o concordanță / suprapunere semantică doar parțială. Astfel, Ne-am mirat la vederea ei se poate decoda atât prin a) Ne-am mirat să o vedem, cât și prin b) Ne-am mirat când am văzut-o, în timp ce Ne-am mirat de vederea ei implică exclusiv primul tip de lectură. În același timp, în perspectivă discursivă / enunțiativă, enunțul Ne-am mirat de vederea voastră poate fi receptat ca fiind aproximativ firesc, mai puțin celelalte două (cf. Ne-am mirat de auzul veștii; Ne-am mirat de aflarea veștii), în cazul cărora prepoziția precedă o structură genitivală (nonposesivă). În acest context, Ne-am mirat de aflarea veștii trimite la actul... aflării, iar nu la... vestea în sine, or, intenția unui enunțiator, într-o astfel de situație de comunicare, este, după toate probabilitățile, tocmai aceea de a arăta că starea de mirare a fost provocată de vestea în sine, de conținutul acesteia, iar nu atât de actul de a afla. De altfel, în româna actuală nici nu (mai?) circulă tiparul cu de + infinitiv lung (+sentiendi / + cognitiv), verbul a se mira guvernând un obiect prepozițional cu prep. de și un substantiv verbal (infinitiv lung) exclusiv în contexte bisericești, în interiorul cărora numele respectiv lexicalizează o accepție cu totul particulară, ca de pildă vedere „vedenie, viziune” în următorul context: „Toata firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre...”]. ** Prin comparație cu situația consemnată pentru spaniolă, în cazul românei putem admite disponibiltăți combinatorii mai largi, având în vedere selectarea mai puțin restrictivă – în limitele grupului prepozițional – inclusiv a substantivelor [+personal]. În același timp însă, varietatea și frecvența tiparelor prepoziționale este inferioară în română, raportat la situația înregistrată pentru sp. extrañarse (este semnificativ astfel faptul că, în spaniolă, majoritatea prepozițiilor discutate cunosc ocurențe notabile în limba actuală, îndeosebi registrul colocvial, spre deosebire de română, unde o frecvență remarcabilă se poate admite exclusiv în cazul tiparului cu de, în timp ce structurile cu la, în fața / înaintea au un grad mai modest de recurență, pentru apărând chiar izolat). Foarte probabil, aspectele semnalate nu au nicio legătură cu poziția celor două lexeme verbale în sistemul fiecăreia dintre limbile neolatine în discuție (de altfel, rom. a se mira ocupă, cel puțin dintr-o anumită perspectivă, o poziție mai solidă comparativ cu verbul corespunzător din spaniolă), ci par a susține, mai degrabă, o anumită tendință către dezvoltarea unei recțiuni mai rigide, în orice caz mai puțin laxă, în cazul rom. a se mira. [În acest context, eventuala urmărire în diacronie a regimului prepozițional al verbului a se mira este susceptibilă de a furniza informații mai exacte în acest sens]. Bibliografie Dana-Luminița Teleoacă, Verbele psihologice de mirare. O abordare sintactico-semantico-pragmatică din perspectiva gramaticii cognitive în context romanic (română, franceză și spaniolă) [lucrare în curs de elaborare; până în prezent: 308 pagini]. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate