poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-10-21 | |
Toamna e ca toamna. cad frunzele și în locul lor cresc visuri. de toate înălțimile. unele, colorate. altele, în alb și negru. oricum, tot vis este acela care îți trimite clipa-mâine peste zări…
Nu am mai fost la Buftea de multă vreme. Ana era mică și mergea acolo, la filmările pentru ABRACADABRA. cât aș vrea să dau timpul în urmă, cu mine cu tot! și să-l opresc, cumva, strigând disperată… "stop cadru"! poate că peste 100 de ani îmi voi dori să fi oprit timpul la momentul acesta - acum, întunecat, cu becul ars și degetele bâjbâind pe taste. dar, nimic nu se întâmplă în viață așa cum ne dorim. atât de des ne păcălim spunând… "da". și nu știu de ce o facem. poate pentru că așa trăim mai ușor. într-un fel de minciună pe care o acceptăm ca adevăr. Frunzele erau îngrozitor de galbene. cerul înalt și alb. avioanele zburau jos și urma lor era întretăiată de păsări. din depărtare, imaginea semăna cu o cupolă transparentă prin care se zărea scena cu flori și recuzita unui spectacol. Acolo s-au adunat astăzi, 21 Octombrie, POEȚII CETÃȚII și câteva formații de muzică folk, înconjurând cu grija inima acestui spectacol, poeta Liliana Popa. o vreme i-am privit de la distanță. întotdeauna îmi place asta. să le văd sufletele cum ies parcă din trupuri și recită, ca un singur copac, toamna - din ele, din jur, de departe. cu o vibrație specială - de dor, de iubire, de trăit sau trecut cum clipa cea repede. nu știu de ce nu am fost în largul meu. poate pentru că mă încerca o tristețe ciudată generată de nimic și nu vroiam să umbresc cuvântul în acest sens. cuvânt care, altfel, ar fi fost duios și cald ca ziua asta blândă care se cațără pe copaci, și gând și ochiul nostru. Oamenii au nevoie de galben. chiar dacă el înseamnă trecere. poate că forul lor interior, ca un ritual, înconjoară, prin culoare, focul acesta îngust al vieții. Și oamenii mai au nevoie să-și strige nevoia de libertate și singurătate, deopotrivă. în picioare, pe scaun, la microfon sau aproape de sufletul celuilalt. Iar oamenii nici nu știu câtă poezie și muzică le este în suflet, până când nu îi mângâie o toamnă dulce-amăruie, ca aceasta. cu un octombrie care vrea să fie, mereu, același. ADN-ul unui cuvânt stă în ADN-ul nostru. ADN-ul POEZIEI stă în ADN-ul vieții. Câtă vreme noi TRÃIM! ȘI… nu uitați: (vom mai fi va mai fi un octombrie iară mai bătrân mai adânc aplecat pe cuvânt cu degete lungi suspinând pe chitară dinspre soare sau ploi sau un suflet nătâng va mai fi vom mai fi adunați printre frunze jumătate albastre jumătate poem încrețite pe margini de iubiri sau doar muze de o notă hai hui sau un zâmbet boem vom mai fi va mai fi înc-o toamnă sub streșini va cădea va citi strop de doruri pe cer și-o himeră din ramuri adormită prin cetini va veni va cânta va iubi și pe ger prin octombrie gând suferind fericirea printre noi printre voi sau prin litera ier…23 Septembrie 2017)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate