mi-e de iarnă
când te ninge pe frunte și totul tace
e foarte întuneric, atunci, când începe să ningă
se albesc străzile, în liniște, și poți să îți pui bradul;
ce înaltă trebuie să fie culmea aceea, și ce albă, ce înzăpezită!
de pe dânsa, s-au dezlipit pașii celui care mergea cel mai ușor, către clopot,
să îl dezmorțească...
cred că era foarte mic, și în scutece, scâncea și visa clopoțeii de pe-un brad
și totuși cineva mergea înainte...
mergea și pământul...
nu se rotea, ci mergea...
e bizar, dar numai iarna încep să bată clopotele, e numai de iarnă, sensul sensului,
dar nimic nu pare să mai țină din mine acum, tristețe, gânduri care se lipesc să mă macine,
un brad
cel mai frumos din lume
o să mă așez lângă el.

O să ningă mult peste toți așezații
parcă e decembrie, peste toți așezații.