Azi se împlinesc, cum spuneam, 12 ani de la moartea tatălui meu. Și acum primesc multe amenințări de moarte și vin asupra mea idei că poporul mă urăște (ceea ce nu poate fi adevărat) sau că omenirea mă urăște, etc. Ei spun că logic e că tata a murit la sfîrșitul lui iulie fiindcă poporul voia să mă lovească de fapt tot pe mine și fiindcă toate lucrurile legate de anotimpuri sau de lumea cu rău și cu bine a semeților oameni care îl scuipă pe Dumnezeu se fac și s-au făcut prin maltratarea trupului meu, cu creier cu tot. Fiindcă și creierul e trup, chiar dacă există un spirit și chiar dacă, prin natura creierului uman, imaginea lumii dată de simțuri este în esență inversul realității. (în anumite privințe, nu mai explic). Azi este cald din nou afară, după ce a fost frig mai multe săptămîni. Abia ieri, după aproape două luni de suferință, fiindcă am fost închisă în casă și nu am avut proteză (deși mi-au spus inițial că voi avea în două săptămîni), după ce, în plus, am fost chinuită de mama zi de zi, deși am rugat-o să îmi lase măcar vreo zi să mă odihnesc, adică ea să nu vină la mine, și ea a refuzat, ieri deci m-au dus la firma de proteze și mi-au dat o proteză cu care voi încerca să merg din nou, puțin cîte puțin. M-au chinuit și nopțile cît au putut de mult. Azi mama îmi spune să merg la ea la Voluntari, dar eu nu sînt în stare.

În scrisoarea de ieri am reușit să notez exact adevărul logic despre anumite lucruri și aș dori să clarific că am înțeles și cauzalitatea în filozofie mai bine, ca fiind un fel de vecinătate în spațiu sau timp a unor evenimente. ( nu doar în timp și nu doar implicație unidirecțională). În ce privește existența unui univers paralel cu al nostru, ”dominat” de altă specie inteligentă (deci alt Dum-ne-zeu) și altfel de imagine a lumii (cea ce este mai puțin important conform cărții Facerii decît simpla existență a lui Dumnezeu pantocreator, care era uman la începuturi. Din cîte am înțeles eu, mai ales fiindcă am trecut eu însămi prin toate poveștile cu putință și nu voi explica acest lucru, nu e posibil să ne imaginăm o altă lume, adică în esență o altă relație între spirit-materie și fructul oprit numit viață. Desigur, afirm un truism (pentru mulți gînditori) și anume că nu poate fi ființa, lucrul real sau adevărul în sine, altfel decît acest tip de sfîntă treime, care cuprinde toată lumea vie sau inanimată. Acest lucru este exprimat de toți, în religie, filozofie, artă, și chiar științe. În ce privește filozofia, pare evident că lucrurile simple, deci mai aproape de adevărul pur și mai departe de povești de adormit copii mici sau mari (extrem de frumoase și utile) au fost exprimate de filozofii antici - de exemplu presocratici: Democrit (concepția atomistă asupra sufletului omenesc) și alții pe care eu i-am citit doar în sinteze cînd atrebuit să dau examen de admitere la facultate în 1990. Dacă e să mă gîndesc la o altă lume posibilă, trebuie să fac referire la concepția lui Platon, care explică în Banchetul originea omului prin povestirea lui Aristofan (cf. Internet) despre creaturile androgine (de două ori cît oamenii de azi - se subînțelege natura fizică și spirituală a acestor alcătuiri) care au fost tăiate de Zeus în două pentru a da ființă lumii imperfecte oamenilor. Eros este privit drept cel care permite obținerea cunoașterii și virtuții (vai, zadarnice) prin dăruirea sexuală a unuia din cele două jumătăți către cealaltă. Din fericire sau nu, cea mai mare parte a adevărului despre viața mea se explică prin faptul că sîntem într-o perioadă așa numită sexuată a speciei umane și nu pot spune dacă vor veni vreodată alte timpuri. Este adevărat că am fost maltratată psihiatric datorită unor tulburări sexuale și nimic altceva. Treptat, am înțeles locul și rolul meu în sistemul universal mai bine și, în ciuda oricărei idei a dvs., pot afirma cu precizie că acest lucru nu putea fi evitat și, dacă se va mai întîmpla va fi la fel. Eu într-adevăr nu am greșit nimic de-a lungul vieții și nici altcineva nu este vinovat în ”cazul” meu. Din punct de vedere moral și al percepției asupra realității am fost se pare mereu prea bătrînă și tot bătrînă voi muri, chiar dacă voi muri mai curînd de vîrsta senectuții.

În lumea reală statutul meu social este de nebună cu acte psihiatrice (deocamdată). Se pare că oamenii aveau ceva împotriva mea (?) chiar dincolo de faptul că legea îmi interzice practicarea vreunei profesii sau meserii, din cîte mi s-a spus. Mi s-a alocat o pensie mică abia anul acesta și mi s-a luat în mod absurd actul de stabilire a pensiei! (De-a dreptul ridicol acest furt). Fiind marginalizată, am fost supusă unor multiple abuzuri, pe care le-am povestit în detaliu numai pînă acum 15 ani, după care, din ceea ce s-a întîmplat în ultimii 15 ani, care au fost mai monstruoși, nu am putut scrie chiar totul, fiindcă nu mai m-au lăsat. Cînd am început, din cauza suferinței, să scriu adevărul curat despre cum am fost maltratată și chiar tot adevărul, încă nu înțelesesem principiile de bază ale lumii oamenilor și faptul că sînt tot om, vie și născută de oameni sau de așa numiți zei (că tot aia e, despre acest lucru nu am înțeles încă tot). Ceea ce pot spune acum, repet, e că legea sau necesitatea sistemului, legată de numere și diferite abstracții ale spiritului, cel mai adesea sisteme logice deschise în timp, făcea complet inutilă (nici bună, nici rea) scrierea adevărului despre propria mea suferință de către mine. Așadar, nici nu regret, nici nu mă bucur că am scris numai adevărul o viață întreagă. Dacă aș fi devenit mai înțeleaptă mai devreme, atunci nu aș fi mai scris nimic. De data aceasta, această scrisoare este chiar ultima din partea mea, în mod sigur.

Revenind la ideea necesității și legii lui Dumnezeu sau a sistemului universal, pare (este) evident că, peste un timp, oamenii vor reface, cel puțin parțial, întreg calvarul prin care am trecut, dar cu altă fetiță. Mulți neagă acest lucru, dar, dacă tot ceea ce am înțeles despre om și despre viață ( ca alcătuire spirit- materie) e adevărat, și se pare că e, atunci acest lucru nu va putea fi evitat, oricît ați vrea. Desigur mă gîndesc cu milă la bietul copil ( nu știu dacă s-a născut, am doar unele supoziții dar nu certitudini legate de anumite numere, fiindcă și numerele sînt de fapt a-proximări), dar, pe de altă parte, nu sînt de acord cu nihiliștii care consideră viața un rahat sau ar vrea pustiirea sau nimicirea lumii (pe care eu nu o văd defel ca posibilă, cel puțin în ”viitorul apropiat”), fiindcă lumea e și frumoasă și bună de fapt în sens calm și senin cu adevărat și mereu sistemul se echilibrează de la sine. Cu toții sîntem parte din ea, la fel cum glăsuim în limba română sau altă limbă. Nu cred că e posibil ca eu sau dvs. să ușurați micuța făptură de mult gunoiul și minciuna ce vor fi aruncate asupra ei. După cum scrie și în Biblia mea - Noul testament în cel vechi se ascunde. O nebună va fi mereu în locul meu, nu e posibil să distrugeți psihiatria - și dacă da, atunci ea tot nebună va fi considerată, sau altceva asemănător.

Ceea ce este absolut cert e că ea va fi mereu binele și lumina și viața - va dărui iubire și va fi mereu inteligentă și curată, fără păcat. Va fi un om de condiție socială foarte modestă. Niciun lucru rău nu se va întîmpla din cauza ei, la fel cum nimic rău nu s-a întîmplat din cauza mea. Binele va supraviețui, și, deși credeți poate acum că răul mereu distruge binele și că este preferabil pentru a fi puternic, de fapt numai ce e bun și frumusețea sufletului ei și a altora creează lumină și ceea ce înseamnă perpetuarea a ceea ce merită să fie: viața, pămîntul, cerul.

(notă: poate voi trăi și mîine -Tocmai am înghițit ceva otrăvitor cu gust de carne de mort - de fapt aroma pe care o știu din sala de disecții de la facultatea de medicină - nu știu dacă voi muri, dar am început să amorțesc - acum m-am grăbit să termin adevărul din această a doua și ultima scrisoare aici)