Lansați cu o precizie care făcea diferența, stropii de aghiazmă se depuneau ca un strat de rouă binecuvântată pe afetul din plastic ”Made in China” a lui ”Louie”.
Era deja sfârșitul primei jumătăți de oră a slujbei și în soarele de vară broboane de sudoare începuseră să apară de sub șepcuțele celor trei infanteriști, niște oameni religioși, desigur, dar nu la nivelul congregației Hurlubeștiului capabilă, mai ales prin elementele sale feminine, să treacă cu bine și iluminare și o suită de cuminecături, molifturi și pomelnice sub cerul Saharei, dacă situația și nevoia de mântuire ar fi cerut-o.
Peste drum, cu halbele aburinde, o parte din persoanele mai sceptice din punct de vedere sufletesc ale comunei rezemau, ca în fiecare duminică după ora 8 (oră considerată de gentlemenii regiunii ca făcând diferența dintre consumatorul de bun simț și bețivan), mesele de plastic ale lui Botezatu, căscând ochii la hardughie și la cei trei negri transpirați în poziție de drepți.
Doar doctorul comunei, Ribigitu, părea absent la toate acestea, ocupat cum părea în extragerea cu cardul de sănătate al unuia din pacienți a unei muște dipsomane aterizate în halbă.
O dată agheazma plasată cu grija cu care Messi pasează în adâncime, Sesenie Boboca apucă cădelnița de sărbătoare și în curând vălătucii înmiresmați cu tămâia specială, tratată de învățat și cu un vărf de cuțit de scorțișoară, începură să învăluiască, ca un câmp de forță inexpugnabil pentru Satana, dispozitivul.
Doi din cei trei negri, veterani care trecuseră la viața lor prin destule procesiuni religioase și ramadamuri prin Afganistan, Iraq și alte țări pe care le apăraseră de lipsa de democrație, continuau să stea nemișcați în poziție de drepți, în ciuda activității operative a unora din muștele regiunii, extrem de tolerante după cum se putea vedea cu diferențele de rasă și culoare ale pielii; al treilea însă începuse să dea mici semne de neliniște de la o vreme, aparent din momentul în care secretara domnului primar, Camelia Protopopescu apăruse și ea, alături de renumitul politician, artizanul acelei puneri pe harta militară a lumii a Hurlubeștiului. Și, în ciuda atingerii de către slujba părintelui a unor momente de o sfințenie impresionantă, ochii lui Billy începuseră a se pironi cu apreciere pe silueta primăvăratecă, decolteul un pic prea scurt și petecul de coapsă aflat la frontiera pe care tivul rochiței o impunea cu barbarie unui militar cu sânge fierbinte.
Într-un final Sesenie Boboca clarifică, cu un ”Amin” decisiv faptul că prețioasa achiziție a colectivității Hurlubeștiene este oficial scoasă de sub influența diavolului, indiferent ce formă ar lua aceasta, de la rachetele de croazieră rusești la rugina care tindea să se depună pe obiectele nebinecuvântate ale regiunii.
Profitând de pauza învățatului, domnul Baronescu țopăi cu vioiciunea caracteristică socialdemocratului care face achziții din bani publici, spre mica esplanadă încropită la fața locului și interpretă ca bucurie și nerăbdare atât foiala ușor excedată a pâlcului de credincioase, cât și mormăielile și oftatul bețivilor de peste drum.
Scoțând din buzunar textul discursului, scris așa cum îi plăcea lui, citeț și cu majuscule, domnul primar dădu glas acestor memorabile cuvinte, precizări și aprecieri, spre satisfacția vizibilă a domnului subprefect, prezent ca de fiecare dată când postul de televiziune local, Parabolica 3, transmitea:
”Dragi consăteni.
Astăzi suntem în fața celui mai mare și emoționant moment din istoria noastră militară din ultimii 500 de ani, mai precis din momentul în care pe vremea lui Vodă Ștefan femeile acestui centru al românismului au întâmpinat năvălitorul otoman cu atâta îmbufnare și lipsă de chef, încât acesta a devenit o pradă ușoară la Vaslui.
Ceea ce vedeți aici, continuă marele om politic, ciocănind cu arătătorul spre neliniștea infanteriștilor americani, pe panoul cu beculețe a dispozitivului, este visul dintotdeauna al comunității noastre de a avea, la noi în comună, mijloacele și capacitatea de a răspunde adecvat și decisiv dușmanilor și terorismului.
Vă anunț astăzi cu mândrie faptul că astăzi am reușit în fine, în cadrul generosului parteneriat cu aliații NATO, să achiziționăm acest dispozitiv unic de ripostă agresivă și enervantă, atât de nimerit intitulat ”Louie”.
Capabilitățile militare ale acestui aparat sunt bine cunoscute și nu necesită prea multe comentarii.
Este un scut comprehensiv de apărare în caz de atacuri de indiferent ce natură, chimică, biologică, nucleară sau convențională și, prin codecul special al laptopului din dotare, chiar și atacurilor de natură informatică.
Doamnelor și domnilor, dragi consăteni. Vi-l dau pe Louie.
Camelia, te rog !”
Cu sfiala caracteristică femeii care este conștientă că machiajul ar fi putut fi mai bun, domnișoara Protopopescu se apropie de rampa improvizată, spre neliniștea și ochii din ce în ce mai bulbucați ai lui Billy. Apucată cu degetele ei fine sticla de ”Zarea” desenă un scurt arc de cerc înainte de a se contopi cu carcasa de plastic a avansatului dispozitiv defensiv într-o explozie de spumă ce marca faptul că și din punct de vedere laic ”Louie” fusese inaugurat.
Un oftat prelung cuprinse toată adunarea.
Billy oftase primul când, o dată aplecată după sticlă, Camelia agresă decisiv heterosexualitatea lui, de obicei puțin vizibilă în cadrul manifestărilor militare oficiale.
Bețivii de peste drum gemeau revoltați de irosirea unei sticle atât de prețioase de spumant.
Credincioasele la rândul lor se cruceau de ceea ce părea a fi însuși satana, zbătându-se în pantalonii de vară ai infanteristului care se zgâia la Protopopească.
Primarul țipa cu palma plină de cioburi din panoul de comandă a lui ”Louie”și de sânge.
Americanii bodogăneau și se tânguiau, cu ochii la beculețul roșu aprins în vârful rachetei.
Dar cel care ofta cu adevărat era Sesenie Boboca, cu ochii la traiectoria spre biserică a lui ”Louie”.


Acum că plecase comisia reunită româno-americană, nu mai erau multe lucruri de spus și de făcut.
Stricăciunile aduse de turlă avansatului dispozitiv de apărare antiaeriană american fuseseră minimale și cele două părți se puseseră de acord că, o dată extras din amvon, ”Louie” ar putea fi revopsit pe banii primăriei și livrat, dacă îi trece zornăiala, forțelor militare ale vreunui alt stat de importanță geostrategică, poate Bulgaria.
Primarul se dovedise cel mai afectat de toată această tărășenie.
Nu numai că extragerea cioburilor din palmele de om politic se dovedise a fi neobișnuit de dureroasă, doctorul Ribigitu explicându-i, cu o bună dispoziție de-a dreptul indecentă, că referatele alea cu care se Baronescu se ștergea lună de lună la cur, taman pentru anestezic local erau.
Dar și după aceea, când era toată fierberea și agitația la primărie, cu comisia de expertiză și vizita prefectului și celelalte formalități ce mai însoțesc câte un incident nuclear, singura persoană care l-ar mai fi putut ajuta cu eficiență și cu drag, domnișoara Protopopescu s-a îmbolnăvit. O boală destul de grea se pare, durând pe toată perioada de o lună cât a durat până la plecarea ultimului infanterist american.
În plus nici măcar atunci când convalescenta, cu cearcăne la ochi și privire galeșă, s-a prezentat din nou la servici, cu un maldăr de treabă care numai la câte un primar încă viril cu dreapta-n gips se mai strânge, s-a putut constata că entuziasmul ei de a face treaba bine nu mai era cel de pe vremuri, de parcă locul ei de muncă nu i se mai părea la fel de falnic și de plăcut ca înainte.
Credincioșii și-au revenit cu ușurință din șoc și au pus mână de la mână fiind umăr la umăr alături de părinte.
Țața Marioara a venit cu bărbatul și cu cei doi boi și l- au tras pe ”Louie” din amvon.
Viorica, al cărui bărbat lucra la termopane, a reparat turla care azi are o fereastră în plus.
În fine diaconul, Baldovin, s-a urcat într-o seară cu un sul de liță și a fixat crucea atât de bine că, dacă nu ar fi un pic aplecată, nici nu s-ar cunoaște incidentul.
Părintele Sesenie Boboca a coordonat toate aceste reparații și îndepărtări ale necuratului. Au fost zile și nopți de rugăciune și exorcizare în căutarea căii drepte și a soluțiilor, care a luat forma unei cutii noi de contribuții, a scurtării lumânărilor și diversificării ofertei de acatiste și canoane.
Prima care a beneficiat de altfel de această ofertă nouă a fost domnișoara Protopopescu, silită de infanteria militară americană să se pocăiască chiar și de două ori pe zi.
Billy a fost mustrat de superiori pentru comportamentul său nedemn, fiind cel care ar fi trebuit să îl scoată pe ”Louie” din priză.
Cu timpul lucrurile s-au potolit și au reintrat în normal în strămoșeasca comunitate a Hurlubeștiului, cu excepția nemulțumirii, care a luat forma oficială a unui denunț, a consumatorilor de la crâșma lui Botezatu care au acuzat distrugerea premeditată, fără justificare și scrupule, a unei sticle de spumos plătită din banii contribuabilului.