Știți ce reacție aveți când descoperiți ceva nou din altă lume? Prima dată, apare senzația de închidere ermetică, un fel de “nu spun nicio iotă!”, apoi vine dorința de împărtășire. Acesta e și mobilul scriiturilor în seria revelației. Doriți să percepeți minunea și în cel care primește, o empatie reînnoită continuu. Dar e dificil să explici ceva înțeles din afara lucrurilor comune, că e ceva din teoria apriorismului kantian, venind din alt cod al cunoașterii, peste percepția utilitaristă sau mercantilă. Îmi asum riscul de a nu fi pe aceeași undă cu mulți care nu trec de lecturile de sezon și până la urmă chestiunile serioase se digeră greu. Dar e important un exercițiu spiritual, pentru înțelegerea celor însemnate aici, căutați să treceți în dialogul spiritual peste rugăciuni-poezii, adică formulați în gândire conversație naturală cu tatăl, adică așa cu t-mic, fără formalism, că nu mă sfiesc să-i spun tată celui care m-a luminat cu harul lui de a ieși din primitivismul existențial. Cu t-mic pentru a nu irita pe cei necopți și ca răspuns unui tânăr care mă certa că-i bag pe gât pe Dumnezeu la o vârstă a vânătorii de fuste și decolteuri (ce nevoie avem de el și la vârste fragede!). Cel mai important lucru de făcut prin cenzura vârstelor. Sunt buni și Psalmii, dar în dialogul spiritual e normală exprimarea liberă. Că dacă faci o tâmpenie și dai cu poezia, tot nu rezolvi mare lucru, destul a fost să-l ierte pe David! Și prin acest dialog, treptat intrat într-un mod de a fi, veți înțelege puterea gândurilor și dorințelor curate. De fapt, și noi suntem prin gânduri alese dorință de vindecare a locurilor și rațiunilor. Nici dialogul tip pomelnic nu are randament, din moment ce ne sunt cunoscute toate gândurile. Însă acest exercițiu al conversației libere, cu siguranță, va trezi și opoziția. Există opoziție solidă în plan spiritual, atât de perseverentă încât avem nevoie de multă disciplinare interioară. Din dialogul lui Christ cu femeia cananeancă avem elocvența exemplului de spontaneitate, dar și mare credință: Da, Doamne, dar si câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela. Matei 15,21-28. Prin urmare, nu avem nevoie decât de sinceritate.