ce bine ar mai fi, în lumea asta doar eu, cum aș fi singur și cum nu aș fi trist pe bulevard în oraș și în piață, pe trotuare cu iarbă crescută din bitum, din colțuri, temelii și crăpături de clădiri, singur în inconștiență de sine, în mijlocul podului sau pe șosea lângă râu, un fel de alt-eu al lucrurilor, al orașului și al râului, fără individualitate, al șoselei și liniștii, al sălciilor, urzicilor și vrăbiilor, inima lor, al câinilor, câinele, al băncilor și scaieților, treptelor de piatră care coboară, al apei sau peștilor