Motivul cu pești zburători, cu cele bune și de folos, își petrece vara aceasta la Pescărie, între atelierul de pictură, livadă, vapor, plajă, pescuit și galerie. Treapta a 8-a s-a nimerit a fi Treapta Iubirii, o pagină din jurnalul fiicei mele, Ioana-Dina Popovici, scrisă-n perioada neliniștirilor. “Adâncă este așteptarea spre țara amintirilor tale, spre Raiul arzătoarelor dorințe…”

Căci " Dumnezeu este iubire (I Ioan, 4, 16) și, aceasta fiind, El coboară în lume, pe care o iubește (Ioan, 3, 16), iar " noi iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit cel dintâi " (I Ioan, 3, 16), iar " noi iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit cel dintâi " (I Ioan, 4, 19) și, iubindu-L, ne ridicăm la El, fiindcă " iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubeste pe Dumnezeu și cunoaste pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește nu cunoaște pe Dumnezeu" ( I Ioan, 4, 7-8), însă " cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu si Dumnezeu ramine intru el "
(I Ioan 4, 16).



8.

“Zilele acestea mă gândeam că toate zilele-s unice, nu se mai întorc... de aceea iubesc eu gutuiul, pentru că-i fructiferul care înflorește printre ultimii roditori... și măru-l iubesc și părul și plopul... în plus și cei neroditori au rolul lor în viața noastră...

0.1. Ce înseamnă Iubirea?



M-am ridicat din pat nu fiindcă nu am somn, ci pentru a-mi potoli într-un fel neliniștea din suflet. Simt nevoia să comunic cu cineva în acest moment, însă nu cu oricine. Cu cineva care să mă înțeleagă, care să-mi cunoască stările confuze cu care mă lupt și, cum în această cameră nu se mai află nimeni în afară de mine, nu-mi rămâne decât un singur lucru - să comunic cu mine sau cu cineva imaginar prin intermediul unei amărâte coli de hârtie, pe care o aud gemând sub fiecare apăsare a minei de pix.

Aș avea atât de multe să spun, însă-mi vin toate gândurile și toate întrebările deodată. Mi-e teamă că nu o să am timp să vorbesc acum despre tot ce mă frământă, iar mâine Starea va fi alta decât cea de acum.

Aș vorbi despre Iubire, dar nu despre Iubirea pe care și-ar dori-o orice fată, un Făt Frumos și o Ileană Cosânzeană. Îmi vine-n gând întrebarea: „ce înseamnă Iubirea?” La profunzimea ei. Mă gândesc la ceva ca artă și acțiune. Mulți spun: „Te iubesc!” însă puțini cunosc adevăratul sens al cuvântului. Și mai puțini îl folosesc corect.

Așa cum nu oricine poate să facă alpinism, nu oricine poate să zboare de unul singur, nu oricine poate să fie medic, nu oricine poate să fie profesor, actor, inginer, tot așa, nu oricine poate să iubească. Þi-e ușor să zici că iubești, dar e greu și frumos să iubești. Trebuie să ai multe daruri pentru a iubi. Cum medicina este o artă, cum pictura este o artă, preoția este o artă, așa și iubirea este o artă.

Ca să iubești trebuie mai întâi să-nveți să dai și să dai, la nesfârșit. Să dai nu ca să fie bun dat sau sub formă de sacrificiu pentru care aștepți răsplată, ci pentru că așa simți tu că este bine, să dai fără păreri de rău, să dai din toată inima, din toată ființa ta. Să dai cât poți, să dai oricui, iar singura satisfacție să fie binele pe care l-ai făcut, să te bucuri de bucuria celui ajutat. Bogăția nu constă în cât ai, ci în cât dai și în societatea noastră acest raport este invers proporțional. De aceea, cred că lumea din ziua de azi și-a pierdut Bucuria Darului și prin aceasta o văd dezumanizată.

Mulți spun „Iubesc”, dar nu realizează că acest cuvânt este murdar în gura lor și lipsit de adevăratul sens. Ei se iubesc pe ei înșiși și-și bat joc de cei din jurul lor, iubesc banul și-i disprețuiesc pe cei săraci și fără posibilități materiale deosebite, își iubesc mașinile, dar dau cu piciorul în animale, iubesc plăcerea fizică, acea descătușare din timpul actului sexual, dar urăsc gândul de a avea un copil, îl privesc ca pe o larvă ce trebuie scoasă cât mai repede din cuib, iubesc estetica unei femei, iar imaginea lor despre femeie se oprește la ochi, gură, nas, piept, sex, șolduri, picioare, iar interiorul parcă nici nu ar exista.
Femeia, prin originea ei, este o păcătoasă, dar nu ai cum să o înțelegi și să o apreciezi dacă reduci totul despre ea la imaginea generalizată de femeie vulgară. Am fost învinuită că sunt (...), iar când am întrebat “de ce”, mi s-a răspuns: „Fiindcă ești femeie.” Mi s-a spus: „Nu am încredere în tine.”; „De ce?”; „Fiindcă ești femeie.”

Această grijă permanentă de a avea bani, de a face cât mai mulți bani, a făcut pe mulți să uite că și femeia are suflet și ea suferă și se macină, că are și ea niște sentimente, dorințe, că este totuși o ființă umană, rațională și nu un obiect. Poate că vrea și ea să simtă plăcerea din timpul actului sexual, vrea să se dăruiască celui care dăruiește la rându-i, vrea să fie...mângâiată, să se simtă în siguranță, vrea să fie iubită cu adevărat. Dacă nici de iubire nu mai suntem capabili, atunci am rămas niște roboți pe pământ și suntem pierduți spiritual. O să ajungem ca iubirea de sine să ne orbească, să nu mai avem nevoie de cineva lângă noi, decât pentru perpetuarea speciei de monștri umani, stările de anxietate să fie depășite nu prin deschiderea sufletului și pătrunderea luminii în el, ci prin înghețarea lui, prin a rămâne impasibili, a deveni indiferenți la tot ce mișcă și respiră lângă noi, de a ne preocupa o singură problemă și a face orice pentru a o rezolva: „Nouă să ne fie bine!”. Acest proces de dezumanizare în masă continuă și duce la o degradare a individului încă din timpul adolescenței.

Ce este omul fără sentimente? Ce reprezintă individul fără suflet, fără puterea de a iubi, de a se dărui, de a înțelege, fără grijă, cel ce fuge de responsabilitate, cel ce nu are respect și cel ce nu poate să cunoască? Această imagine va persista peste câtva timp pe Pământ, vom deveni toți capitaliști mutanți. Vom fi niște indivizi dirijați de forțe exterioare cărora nu ne vom putea opune, vom fi niște moluște programate. Singuri ne distrugem și asta fiindcă ne închidem în noi. Apelăm la izolarea interioară ca măsură de protecție împotriva răului, izolare ce poate duce la anxietate. Izolarea este o rupere de lume. A fi izolat este ca și când ai fi lipsit de puterile umane, incapabil de a înfrunta lumea și atunci, această lume te poate invada fără ca tu să poți riposta, fiindcă ești scos din funcțiune. Astfel, nevoia omului de a evada din capcana singurătății...

Câți nu s-au întrebat cum să depășească sfâșietoarea izolare și au găsit mai mult sau mai puțin răspunsul potrivit. Cei slabi (mă refer la puterea psihică), și-au înecat singurătatea în alcool și în droguri. Atunci, lumea exterioară dispare, sentimentul de izolare dispare, iar tu te simți bine, te simți ca și când ai pluti, uiți de greutățile vieții, uiți de durere și răni nevindecate, te simți în extaz. Dar această stare este trecătoare și când te trezești, starea de anxietate se amplifică și te vezi nevoit să recurgi din nou la această metodă. Þi-e frică să înfrunți viața cu greutățile ei, ți-e rușine de slăbiciunea ta, te simți vinovat și atunci, te ascunzi „după” alcool sau drog. Alții caută să scape de această stare de izolare prin actul sexual, însă există pericolul ca prin această încercare disperată de a scăpa de anxietate, să se intensifice simțământul izolării, deoarece actul sexual lipsit de iubire nu umple niciodată golul dintre doi oameni, decât pentru moment.

Și astfel, singura cale de a scăpa de izolare, este iubirea, să înveți ce este iubirea, să înveți să o poți oferi și să înveți să o trăiești. Fără ea nu ai sens pe Pământ.

Iubirea! Iată un cuvânt magic de care mulți își bat joc. Un cuvânt care merită rostit de oameni puri, al cărui lăcaș este inima, nu mintea, un cuvânt cu sensuri și principii. Iubirea infantilă urmează principiul: „iubesc pentru că sunt iubită”. Iubirea matură urmează principiul: „sunt iubit pentru că iubesc”. Iubirea imatură spune: „te iubesc pentru că am nevoie de tine”. Iubirea matură spune: „am nevoie de tine pentru că te iubesc”.

Iubirea matură înseamnă uniune, fuziunea dintre două persoane, două ființe devenind una, rămânând totuși două. A iubi este diferit de a fi îndrăgostit. A iubi înseamnă că ești stăpânit de o putere activă în tine, o putere care sparge zidul ce separă omul de semenul său, o putere care te unește cu alții. Iubirea îl ajută pe om să treacă pragul care îl izolează. Iubirea îl ajută să depășească sentimentul separării, permițându-i totuși să-și păstreze integritatea. Cam așa este iubirea ca sentiment, de care numai omul poate să se bucure.

Dar iubirea ca acțiune?

Acțiunea înseamnă a face ceva și a rezulta altceva, înseamnă a avea un scop și niște mijloace cu ajutorul cărora să-l poți atinge. Iubirea ca acțiune nu înseamnă a „iubi” femeia ca să rezulte copilul pe care-l lepezi după aceea. Iubirea ca acțiune înseamnă a da și nu a da lucruri materiale. Această dăruire trebuie să țină de domeniul specific uman. Iubești numai atunci când oferi tot ce-i mai de preț, te oferi pe tine, tot ce înseamnă viață, dăruiești tot ce este viu în tine: bucurii, tristeți, gânduri, cunoștințe, păreri, umor. Îi oferi celuilalt ceva din viața ta îmbogățindu-l, făcându-l să trăiască mai intens, să simtă că își are rostul lângă tine, aducând la viață ceva din celălalt. Iubirea este puterea de a produce iubirea, pe când impotența este incapacitatea de a produce iubirea. „Dacă iubești fără să generezi iubire, adică dacă iubirea ta ca atare nu produce iubire, dacă prin mijlocirea unei exprimări a vieții ca persoană ce iubește, nu te transformi într-o persoană iubită, atunci iubirea ta este impotentă, este o nefericire.”


0.2. Reflecții

De ce faci rău când nu știi ce e Răul, iar Binele-l cunoști din auzite?
Învață să oferi ceea ce nu ți se cere și să păstrezi ceea ce nu-ți dorești.
Buna învățătură este cea care te însoțește mai mult decât umbra..
Nu putem întrerupe nestatornicia decât tot cu nestatornicie.
Învață ce este Răul pentru a cunoaște Binele. Caută Binele spre a ocoli Răul.
Cel ce deznădăjduiește și-a pierdut credința.

1. Iată că nu coala de hârtie este cea amărâtă. Strigarea ta s-a crezut în pustiu. Mulțumesc lui Dumnezeu că ai descoperit legătura dintre noi. Faptul că mi-ai dat posibilitatea să citesc este semnul acestei descoperiri.

2. Nu te supăra pentru sentimentele pe care le-am lăsat. Cuvântul chiar dacă a fost folosit (cel hașurat), trebuie să știi că a fost greșit și să nu-l transmiți ca un element de memorie. Urâtul și eroarea se șterg pentru a lăsa loc frumosului și faptei drepte.

3. Caută în caietul cu foi aurite. Plânsul tău ți-a spălat grădina și florile tale sunt curate, proaspete și frumoase, chiar dacă Soarele încă nu e generos să le lumineze.”

...............
........................
....................................
.....indescifrabil....................







(Din Jurnalul Ioanei. Fotografia: de la flori de logodnă lipsește o perioadă. Urmărim intervalul, de la 8 iulie până la 24 august)